Cum să pui o lipitoare în ghips?
Nimic mai simplu!
În primul rând trebuie să cunoști știința exactă a astrelor, ca să poți să faci calculul și să afli alinierea planetelor. Apoi trebuie să aduni ceasul rău cu pisica treișpe și cu alinierea planetelor și să scoți un radical.
Doi litri de apă se pun la fiert. Când apa ajunge la 90 de grade și o vezi că face unghi drept, adaugi rezultatul radicalului, amesteci bine, iar produsul finit este lipitoarea în ghips.
Asta a fost varianta scurtă, pur științifică.
Pentru cei care nu au cunoștințe avansate, am să dezvălui mai jos metoda simplificată, fără prea multe calcule. Continue reading
Draga mea boală I.C.A.
Incurabilă, Cronică, Autoimună
Am citit cu mult interes anunțul făcut de tine: Cum ar trebui…
Mă simt onorată (sau poate nu) că am fost aleasă să fiu gazda câtorva boli autoimune.
Acum că tot ai dat năvală în viața mea neinvitată, aș vrea să lămurim câteva lucruri: chiar dacă ai pus stăpânire pe corpul meu și îl faci varză și chiar dacă uneori te joci cu mintea mea, nu ai să poți niciodată să pui stăpânire pe inima mea, pe credința mea, pe speranța mea, pe spiritul meu luptător și pe ceea ce iubesc.
Pe lângă toate provocările la care mă supui, pe lângă toate relele pe care mi le-ai adus, mi-ai adus și câteva lucruri bune. Trăiesc experiențe pe care nu le-aș fi trăit dacă tu nu îmi invadai trupul.
Fără să pot să te refuz mi-ai luat multe, dar îți mulțumesc pentru tot ceea ce m-ai învățat:
- m-ai învățat să mă cunosc pe mine mai bine, să îmi cunosc atât forța cât și slăbiciunea
- m-ai învățat să prețuiesc fiecare clipă pe care o trăiesc, pentru că fiecare clipă e neprețuită
- m-ai învățat să mă bucur mai mult, de tot ce este frumos… Continue reading
”Puterea nu se datorează constituției fizice. Ea provine dintr-o voință nestăpânită.” Mahatma Gandhi
O boală incurabilă, cronică, autoimună, înseamnă pentru bolnav o luptă continuă. Când trebuie să lupți, te folosești de tot armamentul din dotare. Arma mea cea mai de preț este simțul umorului și nu mă dau înapoi să îl folosesc pentru a face haz de necaz. Ținând cont că s-a descoperit că terapia prin râs face minuni asupra organismului, ar trebui să râdem mai des. Continue reading
Din ciclul: ”Toate mi se-ntâmplă numai mie”
După ultimul articol pe care l-am postat acum două zile – Ghid de supraviețuire în casă – 1 , o prietenă mi-a spus: ”ai grijă să nu cazi acum în vre-o depresie din cauză că nu te poți mișca”. Îi mulțumesc pentru că se gândește la mine și îi mulțumesc pentru sfat.
Sincer, n-am nici o șansă să cad în depresie, asta pentru că sunt foarte ocupată să gândesc fiecare pas pe care îl fac în cârje. E mai mare pericolul să cad în cap decât să cad în depresie 😆 . La fiecare pas trebuie să îmi amintesc că medicul mi-a spus: ”nu ai voie să calci deloc pe picior” – cred că o să mi-l leg de gât pentru că e prea obositor să mă lupt cu instinctul de a călca pe el (mai ales că acum nici nu mai doare).
Din ciclul: ”Toate mi se-ntâmplă numai mie”
Parcă o aud pe mama spunând: ”Muntele ăla o să îți pună capac!” … apoi că doar cineva sau ceva trebuie s-o facă și pe asta.
E adevărat că și anul trecut, după turele din Retezat, Rodnei și Făgăraș, la întoarcere am avut dureri de picioare – laba piciorului cu toate minunatele ei articulații – dar au fost la limita suportabilului și au dispărut după 2-3 zile. Tura din Bucegi: Bușteni – Mălăiești – Hornul Mare – Omu – Babele – Bușteni mi-a pus capac așa că niciodată în viață nu-i târziu să înveți că mamele au întotdeauna au dreptate 😛 .
”Nu ți-a fost teamă că vasculita se extinde cerebral, renal, pulmonar?” m-a întrebat Ștefania zilele trecute.
Mi s-a spus de multe ori la modul admirativ că sunt o ființă puternică. Eu spun că sunt produsul durerilor mele. Ce să admir la mine? Faptul că mă lupt cu boala? Sunt așa cum sunt pentru că de ani de zile trebuie să mă mulțumesc cu un anume fel de viață. Uitați-vă bine în jur și ve-ți vedea – dacă știți cum să priviți – oameni la fel ca mine: ființe puternice.
Fiecare este puternic în felul lui, fiecare se descurcă cum știe mai bine în fața greutăților pe care i le scoate în cale viața. Nu mă consider cu nimic mai bună decât ceilalți. Viețile oamenilor nu se pot compara unele cu altele, la fel și felul în care fiecare își trăiește viața. Continue reading
Eu, ICA – serioasă și în termeni științifici
De fiecare dată când sunt în situația de a spune cuiva despre boala mea (Boala Țesuturilor Conjunctive Nediferențiate – încă sau Boală Mixtă de Țesut Conjunctiv) mă întreb cum să o fac? Îmi privesc interlocutorul și încerc să îmi dau seama, din felul în care mă privește, care ar fi cea mai bună variantă.
Să-i pun în brațe istoricul medical și să se lămurească singur? Pentru asta ar trebui să îi dau și un dicționar de termeni medicali, ca să nu-și prindă urechile 😛 .
Mă gândeam că n-ar fi totuși rău să fac un rezumat ”deștept” pe care să-l tipăresc și să îl dau celor curioși să-l citească, în felul acesta scutindu-mă pe mine de prea multe vorbe – dicționarul să și-l găsească fiecare, eu n-am nevoie de el, cunosc termenii chiar dacă îmi doresc să nu fi auzit de ei niciodată, să fiu o ignorantă în ceea ce privește toată păsăreasca medicală. Continue reading
Bucegi, Vârful Omu – 9-12 august 2014
După tura de la Bârcaciu de la început de iulie, am prins curaj în a merge pe munte de una singură. Îmi place în primul rând pentru faptul că mă solicită la maxim din toate punctele de vedere: psihic și fizic. Recunosc că e mai bine din punct de vedere psihic când mai ai pe cineva cu tine, contează când nu ești singur la mama zmeului. Provocarea este însă și mai mare atunci când ești singur.
Ce să spun? Ador provocările! Așa că mi-am aruncat singură provocarea următoare: ”Sunt sau nu sunt înstare să fac cele mai înalte vârfuri muntoase din munții României (peste 2000m) de una singură?”
Să vedem…
Am încept cu vf. Scara – Făgăraș – 2306m. Continue reading
Acum două zile, Ileana a pus pe facebook un text (fetița ei a împlinit un an, să-i trăiască!):
”DA, COPILE, AI VOIE!
Să râzi tare, chiar dacă e 6 dimineața și restul Universului doarme. Să mergi desculț prin casă, prin pat, pe iarbă, în nisip, în vizită la prieteni, pană-ți faci tălpile negre. Le spălăm!
Să-mi spui ce vrei, cînd vrei, chiar dacă o să mă supere sau o să mă enerveze. Vreau să știu, nu să nu știu.
Să stai în brațe. Nu ești prea mare, niciodată n-o să fii prea mare pentru brațele mele.” Continue reading
Acum câteva luni când m-am apucat de construit la site-ul meu, m-am gândit și la un blog – pentru că așa se poartă. Tot atunci m-am înscris și la ”Blogal Initiative” ca să primesc newsletterul lor să fiu și eu la curent cu ce se mai întâmplă în branșă (oare bloggerii sunt o branșă?). Preocupată să dau drumul site-ului, nu mi-am prea făcut timp de bloggereli, dar subiectul următorului concurs mi-a atras atenția. Acum am și blog unde scrie 😆 .
Provocarea a fost aruncată de Constantin, din dorința de a promova ideea că gesturile frumoase nu se fac doar de Sărbători şi că peste tot prin jurul nostru sunt oameni care fac lucruri bune, doar că nu le arată.
Subiectul: ”Care e ultimul gest frumos pe care l-ai făcut, ca să-i inspiri şi pe alţii să facă gesturi frumoase fără vreun motiv anume.”
De dimineață m-am trezit cu gândul la această provocare, și, în timp ce îmi beam cafeaua, imaginația mea bolnavă a luat-o razna – ca de obicei – și mi-am imaginat că în aceste zile, de când s-a lansat provocarea, mulți bloggeri, toți Continue reading