Draga mea boală

Draga mea boală I.C.A.

Incurabilă, Cronică, Autoimună

Am citit cu mult interes anunțul făcut de tine: Cum ar trebui…

Mă simt onorată (sau poate nu) că am fost aleasă să fiu gazda câtorva boli autoimune.

Acum că tot ai dat năvală în viața mea neinvitată, aș vrea să lămurim câteva lucruri: chiar dacă ai pus stăpânire pe corpul meu și îl faci varză și chiar dacă uneori te joci cu mintea mea, nu ai să poți niciodată să pui stăpânire pe inima mea, pe credința mea, pe speranța mea, pe spiritul meu luptător și pe ceea ce iubesc.

Pe lângă toate provocările la care mă supui, pe lângă toate relele pe care mi le-ai adus, mi-ai adus și câteva lucruri bune. Trăiesc experiențe pe care nu le-aș fi trăit dacă tu nu îmi invadai trupul.

Fără să pot să te refuz mi-ai luat multe, dar îți mulțumesc pentru tot ceea ce m-ai învățat:

• m-ai învățat să mă cunosc pe mine mai bine, să îmi cunosc atât forța cât și slăbiciunea
• m-ai învățat să prețuiesc fiecare clipă pe care o trăiesc, pentru că fiecare clipă e neprețuită
• m-ai învățat să mă bucur mai mult, de tot ce este frumos…
• m-ai învățat să apreciez bunătatea oamenilor și să ignor răutățile lor
• m-ai învățat să am mai multă compasiune și înțelegere pentru cei care suferă
• m-ai învățat să râd din suflet de necazurile pe care în fiecare zi mi le scoți în cale
• m-ai transformat într-un actor demn de Oscar, pentru felul în care îmi ascund durerile, stările proaste și supărările
• m-ai învățat să spun NU lucrurilor care nu contează
• m-ai învățat să fiu o ființă puternică atât fizic cât și psihic
• m-ai învățat să nu mă îndoiesc de mine și să nu dau voie nici altora să o facă
• m-ai învățat să mă mulțumesc cu jumătatea plină a paharului și să ignor jumătatea goală
• m-ai învățat să fiu răbdătoare cu mine și cu cei din jur
• m-ai învățat să nu judec pe nimeni, dar nici să mă las judecată

Iar astea sunt doar câteva învățăminte, pentru că în realitate, în fiecare zi învăț să-ți supraviețuiesc cu zâmbetul pe buze.

Vezi tu, boala mea dragă, nu ți-ai ales prea bine gazda pentru că eu n-am să-ți fiu o gazdă prea agreabilă. Am să mă lupt și n-am să renunț niciodată să mă lupt cu tine. În zilele proaste, am să mă odihnesc. În zilele bune, am să mă bucur la maxim de viață. Am să îți râd în față de câte ori voi avea ocazia și n-am să ratez nici un moment în care te pot ridiculiza.

Orice fel de obstacol ai să-mi arunci în cale, am să găsesc suficientă forță în mine ca să trec peste el. Dacă nu pot trece peste un obstacol, atunci am să îl ocolesc. Când am să obosesc, am să mă odihnesc. Am să mă opresc o clipă și am să privesc munții întrebându-mă ”pe care vârf voi urca la vară?”.

În momentul în care ai să-mi pui piedică și am să cad la pământ, am să mă ridic. Indiferent de cât de mult timp o să îmi ia sau cât de mare este efortul pe care trebuie să-l depun, am să mă ridic și mai încrâncenată, și mai înverșunată și mai motivată să lupt împotriva ta.

Când mi-ai invadat viața, nici măcar n-ai avut curajul să te prezinți în fața mea cu un nume real. Ți-ai tras un ”nickname”, o poreclă, pe care mulți dintre doctori nu îl recunosc ca fiind nume de boală. În cazul meu, prin numele pe care ți l-ai ales ești o banalitate, cum să te bag în seamă? Nici tu nu știi ce ești!

Pentru mine ești doar un ghem încâlcit pe care de 16 ani mă străduiesc să-l descâlcesc. Ești ca o hidră ale cărei capete când reușesc să le tai, cresc altele în loc. Dar după atâția ani, văd că ai rămas fără inspirație: nici un cap nou care îți crește nu mai reușește să mă sperie.

Dar așa cum tu mi-ai învățat slăbiciunile, așa le-am învățat și eu pe ale tale. Știu că cel mai mult te descumpănește felul în care îți râd în față: sincer și din suflet. Te disperă faptul că nu jelesc după viața pe care am avut-o și că îmi construiesc în fiecare zi o viață de care mă bucur.

Îți recunosc meritele: ai reușit de multe ori să-mi faci viața varză și să mă prăbușești în hăurile depresiei, cu dureri fizice și sufletești, dar am reușit să ies și de acolo. Pentru că dacă tu cu existența ta ai puterea să mă împingi spre depresie, eu de fiecare dată lupt să ies din ea. Da, m-ai învățat că nu e rușine să cazi, ci e rușine să nu lupți ca să te ridici.

Așa că draga mea boală, ai putea măcar să recunoști că te-ai luat de cine nu trebuie. Până acum, ți-am făcut viața un calvar și asta nu se va schimba niciodată. Ai avut ocazii nenumărate să mă lași în pace dar te-ai jucat cu mine cum ai vrut. Ai ținut morțiș să-mi iei tinerețea și s-o faci varză – ți-a ieșit într-o oarecare măsură, recunosc. Dar am ajuns să fiu o ființă puternică. Am îmbătrânit împreună iar de-acum, sunt prea bătrână ca să mă mai joc, sau să joc după cum vrei tu.

Ai face bine să înveți că ”omul care nu are nimic de pierdut este cel mai greu de învins”. Tu te-ai străduit și te strădui în continuare să-mi iei tot ce poți. Eu nu mai am nimic de pierdut așa că te anunț că voi lupta cât pot să smulg de la tine momente de bucurie și de fericire, oricât de mici și neînsemnate sunt ele.

Iar dacă azi ai veni și mi-ai spune: ”te las, plec de la tine, ca să mă duc la altcineva”, te-aș lua de ceafă sănătos, și răspicat ți-aș spune (înainte să te dau cu capul de masă): ”N-ai să pleci nicăieri! Rămâi și luptă!”. Pentru că eu… abia m-am încălzit 😆

„Carpe diem, quam minimum credula postero”
„Bucură-te de ziua de azi și încrede-te prea puțin în cea de mâine”
Horațiu

Citește și: Cum ar trebui să fie anunțat un bolnav că diagnosticul său este I.C.A. – Incurabil, Cronic, Autoimun