Ikstar

Ghid de supraviețuire

Postări recente

Tocmai azi, când scriam acest articol, o veche prietenă a mea, a pus o întrebare pe grupul de suport A.P.A.A.:

Bună. Vreau sa merg la medic, pentru investigații. Cum n-am mai fost demult, am nevoie de recomandări. Caut medic implicat, serios, care sa aibă timp. Fie el la privat sau la spital de stat.”

Asta este povestea noastră, a bolnavilor autoimuni, spusă frumos de Ștefania.

Stau mai rău cu vederea în ultima vreme. Era cazul să fac un control oftalmologic – ultimul a fost acum doi ani, mi-am spus.

Mi-am făcut programare la domnul doctor care cică-i foarte bun, vine de la Tg. Mureș, „n-are rost să mergi la Sibiu sau în altă parte” mi-au zis prietenii. I-am ascultat cuminte, ieri am fost la consultație.

Tinerel doctorașul, cu prestanță, chiar mi-a plăcut, la prima vedere. Continue reading

Fiecare cu demonii lui. Ăștia fiind groaza de o operație majoră, de un tratament nou, de goange, de înălțimi etc. Până și episoadele de depresie sunt demoni cu care trebuie să mă bat. Stările de anxietate – la fel.

Depinde de fiecare modul de înfruntare a demonilor. Între a lupta sau a-i lăsa să te înspăimânte  încât permiți să-ți controleze viața.

Pentru că sunt om, am avut (am) și eu demonii mei, despre care am să vă povestesc aici.

În 1996, aveam o hernie de disc, urâtă de tot. A evoluat rapid și în scurt timp ajunsesem să târăsc piciorul stâng. Durerile erau groaznice, dar cel mai tare mă enervam că nu puteam să fac mai nimic, eram inactivă. Medicii mă trimiteau să fac terapie și tot felul de tratamente. Nu mă ajutau cu nimic. În acei ani, teama de operație la coloană, era majoră. Până și medicii provinciali îmi spuneau: ”E foarte riscantă operația! Riști să rămâi paralizată!”. Același lucru mi-l spunea familia și prietenii. Cum să nu intre spaima în mine?

Eram speriată ca de bombe. Trăiam între dureri și spaime. Voiam să scap de durere, dar să rămân paralizată, nu-mi surâdea.

Cum nimic nu e întâmplător pe lumea asta, mi-a fost dat să cunosc trei persoane care fuseseră operate și, surprinzător, se simțeau foarte bine. După operație și perioada de recuperare aferentă, își reluaseră activitățile normale. Ba chiar făceau și efort fizic, fără probleme, doar cu ceva mai multă grijă. Continue reading

La șase și un sfert, am plecat vesele spre Sibiu cu Alina, Irina și mama Irinei. Prognoza meteo nu era deloc încurajatoare: ploaie.
– Ce facem dacă plouă? întrebă Alina.
– Ce să facem, alergăm! Că doar de aia ne ducem!

Râsetele și veselia, m-au ținut până când Alina mi-a spus
– Ai văzut traseul? Este și pe scări.
– POFTIM? 😯
– Traseul, este și pe scări.
– Câte?
– Păi…sunt ceva.

În acel moment mi s-a tăiat veselia, elanul, optimismul și chiar și maioneza din frigider. Simțeam că mă scurg de pe scaunul de la mașină atât de tare mă blegise vestea.
– Întoarce mașina și du-mă acasă, am zis glumind fără vlagă. 👿
– Păi Krista, doar tu urci Moldoveanu! Astea nu sunt decât niște scări, zise Irina. Continue reading

”Păstrează-ți visele vii. Înțelege că pentru a realiza ceva, trebuie să ai credință și încredere în tine, viziune, muncă, determinare și dăruire. Amintește-ți că toate lucrurile sunt posibile pentru cei care cred.” –  Gail Devers

Zilele trecute m-a apelat Alina (Pokemoana mea dragă), să mă cheme la ”Maratonul Internațional Sibiu”. N-am putut să spun decât că s-a țicnit.

”Eu la MARATON!?!?!?”

Asta vrea să mă omoare! Ce-o fi în capul ei?

A doua zi, a venit pe la mine să îmi spună despre ce e vorba. I-am spus că la maraton, nu mă bag. I-am mai spus-o și la ”Maraton Mediaș”, cu o săptămână înainte. Douăjdoi de kilometrii, îi fac… dar în trei zile 😆 , să nu crăp! 😛

Caut pe net povestea maratonului de la Sibiu: ”Maratonul Internațional Sibiu este cel mai mare eveniment sportiv filantropic din România, adică un eveniment sportiv de strângere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală”. Continue reading

ÎNAINTE DE ORICE

Site-urile de genul ”Planta X te vindecă …și de ce nu suferi” e un alt fenomen al ”media internet”. Nu pot să spun că ”vă șterg din lista de prieteni de pe feisbuc dacă mai postați așa ceva!”. Dar vă rog ÎNAINTE să șeruiți toate porcăriile, GÂNDIȚI! LOGIC!!! (mama ei de logică)

Cel care citește acest gen de aberații, poate să fie un bolnav ca mine, la început de drum. La început de astfel de drum…încerci orice fel de fel…de fel. Îți pui speranțe întro vindecare. Vindecare, nu este. Speranțele mor, încet, una câte una. În noi, cei bolnavi, murim puțin câte puțin. Cu fiecare speranță spulberată. Iar postările aberante, culeg… laurii șeruielilor voastre / noastre. Călcând peste ce moare din noi, cei bolnavi.

Lectură plăcută 😉 Continue reading

La Bârcaciu am plănuit, cu Alina și Ovidiu, următoarea tură: Retezat – Peleaga, 27 ianuarie.

Săptămâna dinaintea datei stabilite, nu mi-a fost prea bine. Pe lângă cele obișnuite, am avut parte de dureri de cap, constante. Fără efect la pilule. Mă gândeam chiar să renunț la tura asta, nu mă simțeam înstare.

Dar dacă ieșind la aer curat scap de durerile de cap? Știam că o să fie o tură grea. Oricum, până la cabana Gențiana, aș fi ajuns. Acolo puteam să aleg dacă să urc sau să stau cuminte la cabană, lăsându-mi prietenii în voie.

Regretam să rămân acasă. Știam de la Ramona că în urmă cu o săptămână au fost foarte mulți pe Peleaga. Deci poteca era bătută. La meteo se anunța vreme frumoasă. Ar fi fost păcat… Continue reading

Barcaciu – vineri treișpe – ianuarie 2017

Prima tură din an. Tură de probat noul echipament: rachetele de zăpadă (fărașe colorate – după cei de la Decathlon, când le-am comandat) și colțarii primiți cadou de la vechii mei prieteni, Lili și Doru. Normal că mă mâncau tălpile a suit pe munte.

Împreună cu Alina și cu Ovidiu, am stabilit să plecăm vineri pe la prânz, după cum termina Ovidiu serviciul. La 13:35, plecam din Mediaș. Știam că o bucată bună din drum o vom face la frontală, dar ne simțeam încrezători toți trei. Habar nu aveam ce ne așteaptă. Nimic nu prevestea calvarul. Continue reading

retezat1

”Cea mai mare oportunitate de a reuşi există în tine însuţi. Nu contează mediul înconjurător. Nu ai parte de noroc din întâmplare sau prin ajutorul celorlalţi. Totul depinde de tine.”  O. S. Marden

Cam nasoală treabă. Dar bolnavii autoimuni sunt mai des la doctori și mai puțin pe munte. Mă rog, bolnavii ”normali” nu nenormalii ca mine.

Când un autoimun ajunge la doctori, e cam bai. Începe războiul psihic, războiul nervilor. În cele mai multe cazuri, hemoleucograma  (analizele alea care se fac în mod general la toți oamenii, la angajări, la un control de rutină, etc.), iese cu rezultate SUPER! ”Ești perfect sănătoasă!” – îmi spuneau doctorii, în urma acestor analize.

Cum Dumnezeu să fiu sănătoasă, când pe mine mă dor toate?! Continue reading

Vf. Omu (Omu’ care m-a dat gata.)

Anul acesta – anul muntelui. E prima dată când fac atâția munți, în doar câteva luni. Asta după mulți ani, în care doar visam muntele.

După Parâng, mai voiam să fac o tură cu Andra, înainte de începerea școlii. O voiam lejeră, pentru protecția organismului. Pentru asta cel mai bine era să urc cu telecabina de la Bușteni la Babele, iar de acolo, pe platoul Bucegilor până la Omu, e floare la ureche pentru oricine. Scuteam astfel urcușul cu rucsacul greu, iar energia mi-o păstram pentru zilele următoare, în care aș fi putut face câteva trasee frumoase pe cărările Bucegilor.

Planul de acasă…uneori nu iese. Iar ”floare la ureche” nu e chiar pentru oricine. Continue reading

Cu ceva vreme în urmă, Ovidiu m-a sunat să-mi spună ”La Viștea, unul din traseele de munte trebuie refăcut. Sunt podețe de reparat, marcaje de refăcut. Nu știu dacă îți place genul ăsta de activitate, dar m-am gândit să te întreb dacă vrei să mergi.” Cum să nu vreau să merg? Totul e să pot.

Da, îmi place genul ăsta de activitate și merg cu mare drag. Osul la treabă. M-am născut și am crescut la țară, nu mă trag pe dos când e vorba de muncă brută. Am ceva practică la muncile ”de jos” – dat cu sapa, cu toporul, cu ciocanul, cu coasa și alte obiecte. De care mulți bărbați se feresc 😛 sau habar nu au ce se face cu ele (ioi ce-am zâs-o).

Văzusem pe facebook tot felul de anunțuri cu asemenea acțiuni, dar până acum nu am avut cu cine să merg. Când vine vorba de plecat de acasă, se pune problema transportului. De data asta, problema era rezolvată: mașina lui Ovidiu. Însă acțiunea s-a amânat… Continue reading

1 2 3 6