Acum câteva luni când m-am apucat de construit la site-ul meu, m-am gândit și la un blog – pentru că așa se poartă. Tot atunci m-am înscris și la ”Blogal Initiative” ca să primesc newsletterul lor să fiu și eu la curent cu ce se mai întâmplă în branșă (oare bloggerii sunt o branșă?). Preocupată să dau drumul site-ului, nu mi-am prea făcut timp de bloggereli, dar subiectul următorului concurs mi-a atras atenția. Acum am și blog unde scrie 😆 .
Provocarea a fost aruncată de Constantin, din dorința de a promova ideea că gesturile frumoase nu se fac doar de Sărbători şi că peste tot prin jurul nostru sunt oameni care fac lucruri bune, doar că nu le arată.
Subiectul: ”Care e ultimul gest frumos pe care l-ai făcut, ca să-i inspiri şi pe alţii să facă gesturi frumoase fără vreun motiv anume.”
De dimineață m-am trezit cu gândul la această provocare, și, în timp ce îmi beam cafeaua, imaginația mea bolnavă a luat-o razna – ca de obicei – și mi-am imaginat că în aceste zile, de când s-a lansat provocarea, mulți bloggeri, toți bloggerii, au lăsat pentru o vreme orice altceva aveau de făcut și au ieșt în stradă căutând să facă o faptă bună cât de mică: să ajute un bătrân să treacă strada, să facă un copil sărman fericit, să salveze un animăluț amărât, sau pur și simplu să zâmbească oamenilor pe stradă. De ce nu? Tot e campanie.
Ca să faci o faptă bună din punct de vedere material, trebuie să se alinieze planetele în jurul tău pentru a crea conjunctura: să ieși din casă, să ai bani la tine, să dai peste o persoană care chiar merită ajutorul tău și să ai și ochii la tine să vezi acea persoană. Ca să faci o faptă bună salvând un animăluț, trebuie să fi iubitor de animale.
După ce mi-am băut cafeaua am plecat până la Lidl să fac câteva cumpărături. Pe trotuar la trecerea de pietoni, o bunică ținăndu-și de mână nepoțica frumoasă foc, blondă și cârlionțată (de vre-o 3-4 anișori) aștepta cu teamă parcă, să se oprească traficul ca să traverseze. Am ajuns lângă ele și am pășit pe trecere. Mașinile s-au oprit și am început toate trei traversarea. Eram cu doi pași în fața lor când am auzit claxonul unei mașini și fetița începând să plângă pentru că bunica speriată o trăgea de mână să traverseze mai repede.
M-am întors, am luat fetița de mână, m-am aplecat și i-am spus:
– Nu mai plânge, puiule, hai că mergem numai încet.
– Dar uite cum claxonează ăștia, că se grăbesc! a spus bunica.
– No nu-i bai bunico, lasă-i că au timp să se tot grăbească după ce-om trece noi.
Copăcel și numa-ncet am trecut toate trei strada și zău că următoarele claxoane n-au făcut cerul să cadă, nici măcar n-au făcut să înceapă ploaia.
În cele scrise mai sus, mie nu mi se pare că am făcut vre-o faptă bună, demnă de laudă. Pentru mine a fost o faptă urâtă fiecare claxon din partea șoferilor. Poate că n-aveau acasă nici bunici nici copii, cine știe? Că tot vorbeam de conjunctura care trebuie să existe ca să faci o faptă bună: dacă n-ar exista fapte rele, cum am putea noi face fapte bune?
Am cunoscut acum câțiva ani un ”Tataie” – care mie îmi e foarte drag – de la care am învățat o vorbă mare: ”Atunci când nu faci bine, faci un rău”.
De câteva zile stau și mă întreb: am făcut oare în viața mea o faptă bună care să merite menționată?
Dacă spun că mi-am cărat gunoiul jos din vârful muntelui în tura mea nebună la Bârcaciu, se pune?
Poate că s-ar pune… dacă ați știi conjunctura. Da, l-am cărat și-s mândră de treaba asta. Un lucru care, ca și faptele bune, nu se prea face în ziua de azi.
Vreau să-l felicit pe Constantin pentru idee. Iar eu, optimista, sper că bloggeri care au citit măcar provocarea, să fi avut ochi aceste câteva zile pentru fapte bune.
Poate că și cei care citiți acest articol, mâine când ieșiți în stradă vă amintiți de cele scrise de mine aici, se aliniază planetele în jurul vostru și o să aveți șansa să faceți o faptă bună cât de mică și nu așteptați până la Crăciun.
”În momentul morţii, nu vom fi judecaţi după numărul de fapte bune pe care le-am făcut şi nici de diplomele pe care le-am dobândit. Vom fi judecaţi numai după iubirea pe care am pus-o în acţiunile noastre.” Maica Tereza
5 Responses to Fapte bune