Ghid de supraviețuire
Postări recente

Cum să pui o lipitoare în ghips?

Nimic mai simplu!

În primul rând trebuie să cunoști știința exactă a astrelor, ca să poți să faci calculul și să afli alinierea planetelor. Apoi trebuie să aduni ceasul rău cu pisica treișpe și cu alinierea planetelor și să scoți un radical.

Doi litri de apă se pun la fiert. Când apa ajunge la 90 de grade și o vezi că face unghi drept, adaugi rezultatul radicalului, amesteci bine, iar produsul finit este lipitoarea în ghips.

Asta a fost varianta scurtă, pur științifică.
Pentru cei care nu au cunoștințe avansate, am să dezvălui mai jos metoda simplificată, fără prea multe calcule.

Pregătești rucsacul de mers pe munte de unu singur – așa că ai grijă să pui toate cele necesare că n-are cine-ți ține spatele – cască bine ochii! Pune toate cele de urgență, lasă trusa de farduri și pijamaua de mătase, bagă acolo bumbii pentru durere și alte cele, dar ai mare grijă la greutatea rucsacului.

Până ajungi la Bușteni, planetele au grijă să se alinieze și-n cale-ți va ieși o lipitoare.
Doar nu-ți imaginai că poți pune în ghips așa, orice lipitoare!
Lipitoarea, ca s-o pui în ghips, trebuie plimbată mai întâi pe munte, dusă până la o altitudine de peste două mii de metri – trebuie antrenată la înălțime și trecută prin aer rarefiat.

Notă: aerul rarefiat are rolul de a șterge memoria lipitorii: nu mai ține minte că în mod normal ea șade în baltă, așa că, după ce își pierde memoria, lipitoarea șade cuminte unde-o pui.

La Bușteni, hrănești lipitoarea cu propriul sânge – în felul ăsta, o să ai alături la drum o ființă legată de tine mai mult decât ar putea fi un om – excepție fac vampirii, da’ deh, ăia sunt mai greu de găsit…

Lipi IcaPui frumos lipitoarea într-un pet de 500 ml, și apă 250ml. Pe drum de la Bușteni la Mălăiești, de câte ori faci o pauză, scoți petul cu lipitoarea din rucsac, desfaci dopul să-i dai aer și stai cu ea la povești – o să te întrebe câte-n stele și în lună, așa că ai răbdare cu ea și n-o repezii, așa e ea, dornică de cunoaștere. Dacă tot ai scos-o în lume, ocupă-te puțin și de cultura ei că n-o să-ți cadă gradele.

Să n-o faci să râdă, că râde în hohote de răsună muntele. Nu c-ar fi mare bai, dar… mai trece unul-altul pe lângă tine și-o să creadă că ai luat-o razna. Nu că n-ar fi adevărat – sigur ești dus cu pluta umblând pe munte cu o lipitoare după tine – dar n-ai cum să le explici tuturor cum stă treaba și oricum pierzi vremea de pomană, e chestie de imaginație și cine n-are imaginație, apoi n-are…

(Nu mai dau amănunte că lungesc articolul.)

Ajungi la Mălăiești și rămâi peste noapte, iar a doua zi, te pui iar pe drum spre vf. Omu. Variante sunt vreo trei (sau patru? Habar n-am), dar trebuie aleasă cea mai scurtă: Hornul Mălăieștilor. Cea mai scurtă, cea mai grea și cea mai spectaculoasă – și singura variantă valabilă pentru punerea lipitorii în ghips. Doar pe varianta asta ai ocazia să dai cu lipitoarea de toți pereții. Nu, pentru asta nu trebuie să o scoți din rucsac, pentru că o dai de bolovani cu rucsac cu tot. Nu uita! Înainte s-o zdruncini, vorbește cu ea, avertizeaz-o și cere-ți scuze. Ca să nu pice în depresie, nu adu vorba despre ghips! O lipitoare depresată, dacă o pui în ghips, moare iute, și n-ai bani de înmormântări.

Sus la Omu, îi dai aer, îi povestești, o educi, iar a doua zi cobori pe la Babele frumușel cu telecabina – nu de alta dar lipitoarea deja e zdruncinată destul iar tu trebuie să îți menajezi genunchii șubrezi.

Ți-ai forțat destul picioarele? Bun, e cazul să te târâi acasă.
lipi1După două zile începe durerea de picioare – e semn că între tine și lipitoare s-a creat o legătură extrasenzorială: tot ce o doare pe ea, simți tu. Poți să vorbești cu ea toate cele, dar noțiunea de ”durere” nu o are, nu știe cum s-o spună cu vorbe așa că te face să o simți. La început simți o jenă. Pe măsură ce zilele trec, te doare tot mai tare. Da n-ai priceput încă? Lipitoarea e nedumerită așa că își adună toate puterile și toate energiile și creează un glob energetic de durere cu care te lovește în picior să nu mai poți merge!
Poate așa o să pricepi cât de tare o doare! Și pricepi că are nevoie de ghips! Din care picior ți-a supt sângele? Din dreptul? Atunci te va lovi în stângul (că n-o să dea în piciorul care a hrănit-o!).

Te duci frumos la spital și te întorci acasă cu piciorul în ghips. Trei săptămâni trebuie să porți tu ghipsul, asta se numește fezandare – băițuire a ghipsului. Lipitoarea este o ființă extrem de sensibilă și nu suportă ghipsul decât dacă e bine impregnat cu personalitatea ființei căreia i-a băut sângele.

După trei săptămâni, dai ghipsul jos și pui în el lipitoarea. N-ai să vezi în viața ta o ființă mai fericită! O să o auzi gângurind de fericire și mulțumindu-ți în fel și chip!

Pe lângă fericirea lipitorii, ai și un nou bibelou de pus în vitrină – că doar n-o să arunci așa un trofeu! Slavă Domnului că nu l-ai purtat din cauză de picior rupt – asta ar fi însemnat că lipitoarea a fost cărată de salvamontiști și… nu dă bine la public, asta s-ar chema că ești ca trânta.

IMG_7259_lipi

Am uitat să menționez: pentru a pune o lipitoare în ghips, trebuie să suferi de cel puțin o boală degenerativă. Ce-i aia boală degenerativă?….Hhmmm, apăi aia e o boală care dă dintr-una într-alta și niciodată nu știi ce te doare, de ce te doare și de unde te doare – după o vreme nu-ți mai pasă 🙂

Și ia uite ce am citit ieri pe net: ”Lipitorile care vi le-am dat acasă, vă mai pot ajuta cu ceva. Ele generează continuu acele vibraţii benefice şi anihilează astfel câmpurile nocive create de reţeaua electrică, de telefonie, de aparatele electrocasnice etc.”

Aha! Deci Lipi Ica mea, anihilează anumiți câmpi. Iar eu mai sus, am bătut câmpii rămași neanihilați 🙂

P.S. – ca să lămurim: da, am cărat lipitoarea cu mine pe munte – după cum se vede și în poze. Povestea e aici: Vf. Omu

 crazy_friends

4 Responses to Cum să pui o lipitoare în ghips

  • Krista draga, esti FENOMENALA!
    Si eu sunt ICA, dar fata de Tine, o “soft” – ICA,
    (care, ce-i drept, poate trece oricand in varianta “hard” daca-ti iei nasul la purtare
    si nu razi suficient!) asa ca o sa-mi zic… SOFICA!
    Citesc de o vreme (pe sarite) blogul tau, te admir foarte mult si-mi place la nebuie stilul
    tau si modul in care abordezi viata. Asa e, noi nu ne plictisim niciodata.
    Dar ce vreau in mod special sa subliniez astazi (si sunt sigura ca stii, ca ti-au
    mai spus-o cu siguranta si altii) este stilul tau, literar vorbind.
    Curge frumos, ai talent de naratoare, stii sa le combini, are suspans, morala,
    tragi-comicul e la el acasa.
    Iti sugerez sa “pui de-o carte” cat mai curand!
    Mai ales ca ar fi un mare ajutor si sprijin si terapie prin ras pentru multi alti bolnavi,
    indiferent daca ICA sau nu.
    Si, cu un marketing bun, chiar un boom editorial.
    Ce zici?

    • Dragă Sofica,

      Mulțumesc pentru aprecieri! Cât despre carte… primesc sfatul ăsta din ce în ce mai mult 🙂 și chiar mă pune pe gânduri. Dar am să scriu mai departe și o să văd ce iese la urmă 🙂

      • Pai vezi? Ei, cu carte, fara carte, principalul e sa mai scrii,
        in primul rand pentru sufletul tau si apoi spre delectarea cititorilor
        acestui blog, sa mai rada si ei in durerea lor…
        Si in curand ai sa urci Everestul!

        • De scris am să mai scriu – nu mă pot abține să nu scriu tot ce scormonește imaginația mea. Consider un privilegiu, faptul că pot să aduc un zâmbet pe chipul oamenilor. Nu visez la Everest, e prea frig acolo 🙂 dar visez să urc pe Moldoveanu la vară sau la altă vară. Nu de alte dar am un obiectiv clar: sus în vârf, să-mi fac o poză de haiducă, într-o rochie vaporoasă și cu pantofi cu tocuri de 10 cm 🙂 🙂 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *