Surpriză

Da, surpriză și nu pot decât să râd bucurându-mă de voi.

Am dat drumul blogului cu marea mea nebuneală pe munte, terapia intensivă anti depresie.

Și acum, eu… eu cea care nu visa să mai meargă pe munte, care nu avea cu cine… m-am trezit cu mesaje de genul: ”nu mă iei și pe mine pe munte când mai mergi?”

Adică EU? EU să  ”iau” pe cineva cu mine pe munte 😆

Oare cine nu-i sănătos la cap în toată treaba asta?!?!? 😆

Zău de-oi mai pricepe ceva…

S-o iau de la capăt, cu traducere: eu, sunt numa jumate de om (că așa-i schema), pe munte, abia mă târâi și abia mă duc pe mine (tot schema). Ani de zile am așteptat să am cu cine merge pe munte, am așteptat ca cineva ”să mă ducă pe munte”, să mă învețe că pot să merg pe munte. Am avut suficientă nebunie să plec singură pe munte, și acum aud: ”ia-mă și pe mine pe munte”… cum să nu râd…

Facem târg: îmi cărați și mie rucsacul? – nu, nu pe tot că sunt adepta zicalei: ”oaia care nu-i înstare să-și ducă lâna o mănâncă lupii”, dar măcar așa, o parte… 😆

Mulțumesc pentru aprecieri și pentru încurajări. Și vă mulțumesc că vreți să mergeți cu mine pe munte.