Acum vreo 3 săptămâni am fost la cabana Bârcaciu și am urcat pe vf. Ciortea. În zare, privind spre vf. Boia am văzut un grup – dar am ”văzut” greșit – am dat la maxim zoom-ul aparatului foto (nimic performant) cu gândul că postez pozele pe net să se vadă unul altul pe acolo. Surpriza mea a fost că de fapt nu era un grup mare ci erau patru motocicliști. M-am mirat și m-am întrebat: oare cum au ajuns acolo?!?!?
De câteva zile au apărut multe articole și postări care trag un semnal de alarmă asupra faptului că traseele și potecile din munți destinate drumețiilor pe jos sunt distruse de riderii cu motociclete enduro.
Ca să pricep mai bine ce-i ”enduro” ăsta am luat net-ul la rând – așa sunt eu, bolnavă de logică sau lipsa ei. Continue reading
Notă: Știu, una din regulile unui blog cică este să nu scrii articole prea lungi, că se plictisesc cititorii și nu capeți ”like”. Promit că în ziua în care o să-mi pese mie de ”like-uri” mă las de scris 😉 . Pe lângă asta, am mai fost întrebată ”îmi dai voie să dau share?” – share-uitul e la liber.
Nu uitați un lucru, voi cei sănătoși: sănătatea o considerați ca un drept ce vi se cuvine – am fost și eu acolo într-o vreme. Blogul meu, e dedicat în mod special celor ca mine – așa că dacă îndrăzniți să mă judecați, luați 5 minute pauză și puneți-vă în locul meu sau a altei persoane care este în aceeași situație ca mine.
Ieșirea la Huda lui Papară – Scărița Belioara, a fost din start planificată ca și ”plimbăreală” – adică pauză cu ieșit la aer, la verde și la liniște. Nu putea să fie altfel din cauza piciorului meu stâng aflat încă pe pană. Continue reading
”Seria „Survivorman” ajunge în Munții Făgăraș
Les Stroud a ales cei mai înalți munți din Carpații Românești pentru următoarea sa aventură. Acesta va încerca să demonstreze că poate supraviețui în Munții Făgăraș, timp de trei zile, consumând doar plante găsite pe munte și animale mici pe care le va vâna.” (sursa)
Când am citit asta, m-am întrebat: ”da oare, are cănică?!?! Că de nu are cănică… nu știu zău cum o să supraviețuiască.”
Povestea cu ”cănica”, am auzit-o de la prietenii mei din Dejani și este o poveste care s-a întâmplat în realitate. Și ca orice poveste începe cu
”a fost odată…” Continue reading
Să recapitulez:
Prioadă de stres maxim – antidot: ieșirea pe munte Huda lui Păpară, scurt traseu Scărița Belioara.
Întors acasă, mult de muncă și peste asta picat în criză de Fibromialgie, Sclero, miozită și ce-o mai fi fost ele din boalele mele. Efectul asupra mea: dureri de toate felurile, lipsă totală de energie fizică, gândire îmbârligată, uitat de la mână până la gură ce am de făcut, vorbind mă blocam la mijlocul frazei că uitam ce vreau să spun, încapabilă să ridic un pahar cu apă, mers prin casă sprijinită de pereți. Stare generală de plantă, fază de zăcut cuminte în pat. Da?!?!?
Urăsc stările care aduc după ele zăcutul în pat, dar uneori nu am altă variantă. Ok, dar am zăcut două zile, ajunge! Așa că de dimineață m-am urnit cu Chiu și cu Vai (după ce i-am spurcat bine pe amândoi), m-am echipat pregătită să merg la crosul Medieșean, să-mi susțin prietenii pe Mihai și pe Cristi. Oricum erau doar două probe: una de 4 km și una de 13. Nu, cu siguranță nu mă bag la nici una. Piciorul, amețeala, durerile musculare, lipsa de judecată… mai ales ea. Continue reading
Definiție din dicționar:
ursitoare f. cele trei zâne ale destinului, cari (după credința poporului), a treia zi după naștere, vin în casă și menesc copilului soarta-i viitoare, bună sau rea, fericită sau nefericită. Ele sunt trei la număr:
– cea mare, Ursitoarea, toarce firul vieții;
– cea mijlocie, Soarta, rostește pățaniile noului născut;
– iar cea d’a treia, Moartea, rupe firul vieții.
Așa zic legendele populare. Iar legendele, oricât ar fi ele de legende, au și o sămânță cât de mică de adevăr în ele. Continue reading
Acest articol este ”altceva” față de cele cu care v-am obișnuit. Dar dacă aveți curiozitatea și răbdarea să-l citiți până la capăt, atunci veți înțelege cât de mult înseamnă pentru mine azi, faptul că urc pe munte. Și veți înțelege – poate – și de ce râd cu gura până la urechi făcându-mi poze în vârf de munte, în pantofi cu toc.
În 1999, pe vremea când am scris acest articol, eram doar piele și os. Boala mă cam pusese la pământ. Abia mutam o cană plină cu ceai de ici colo. S-o ridic la gură să beau din ea? Puteam, cum să nu! Dacă goleam trei sferturi din ceai. Să urc un etaj în casă? Era cât Moldoveanu! Nu spun mai multe despre astea aici că nu este cazul.
Articolul l-am scris direct în limba engleză și niciodată nu l-am tradus în limba română. Nici acum nu sunt înstare să o fac. Chiar și după atâția ani, încă, îmi e greu să o fac… Continue reading
Universul ne ajută întotdeauna să luptăm pentru visele noastre, oricât ar părea ele de nebuneşti, pentru că sunt visele noastre şi doar noi ştim cu ce preţ le visăm. Paulo Coelho
Nu aveam în plan să fac vreo tură de munte, mai ales după cele două ture de cros care mi-au solicitat piciorul beteag. Din păcate am trecut iarăși printr-o perioadă cu stres maxim (face parte din viață). Stresul maxim la mine înseamnă că încep boalele mele să-și arate colții și să-mi bubuie capul. Îmi doream să ies undeva la pădure, la verde sau chiar și la un munte ”mai mic” – locuri în care eu mă încarc cu energie – să ies câteva zile la liniște fără telefon, televizor, calculator, internet și fără prea mulți oameni. Totuși mă gândeam că nu-i cazul să pun de o tură de munte serioasă încă, și cel puțin nu singură de data asta, din cauza piciorului…. Continue reading
Micii mei prieteni Mihai și Cristi, m-au invitat acum câteva zile la Crosul Szasz Albert Tg. Mureș 2015. Ieri cu Mihai am fost să ne antrenăm pentru ”tură”, în jurul barajului de la Mediaș, pentru că recunoaștem: suntem cei mai neantrenați concurenți care participă la concursurile de cros. 😆
De dimineață la 5:45 când a sunat ceasul, am mormăit precum ursul: afară ploua, piciorul meu protesta, iar țesuturile mele conjunctive cântau Corul Vânătorilor. Datorită interpretării de excepție, mă durea toată carnea pe mine. Cu perna-n cap m-am pus pe vorbit singură:
– Nu merg nicăieri! Vreau să zac! 😥
– Da? și ce le spui copiilor?
– Că-mi e rău.
– Și ce? Dacă-ți e rău nu poți să mergi să-i susții?!?!? Continue reading
Eu la cros? Eu să alerg? – poate că până la urmă în viață poți să faci multe atunci când ești motivat. Și n-ai să știi niciodată cât de multe poți, dacă nu încerci să faci ceea ce în mod normal ți se pare imposibil. De data asta, Mihai a fost motivația mea.
De câteva luni am un prieten nou, un prieten special.
Mihai, are 10 ani iar pentru mine el este un adevărat luptător și un exemplu de voință. Suferă de Nanism Hipofizar (secreție insuficientă de hormon de creștere – sau piticism). Suportă cu stoicism injecțiile și tratamentele zilnice fără de care nu ar mai crește. Tratamentul îl ajută, dar fiind o creștere ”forțată”, piciorușele lui au oase subțirele ce au tendința de a se strâmba, motiv pentru care noaptea trebuie să poarte proteze care să-i îndrepte picioarele. Asta nu-l împiedică însă să meargă la karate – pentru că și sportul ajută foarte mult în cazul lui.
Ca orice copil cu probleme, nu scapă nici de răutățile celorlalți copii nici de multitudinea de ”marginalizări” inventate de societatea în care trăim. Continue reading
”Tu ce vrei să te faci când te faci mare?”
Întrebarea din copilărie, în care îmi place cum sună repetiția ”ce te faci, când te faci” .
– Eeeeu când mă fac maaaareee, mă fac… culturistă!
Cred că din viața pe care am trăit-o până acum, momentan asta-i cea mai bună și mai practică idee.
Având piciorul în ghips, prietenii m-au ajutat, mi-au făcut cumpărături și m-au cărat chiar și în cârcă. Mă păzeau ca pe-o butelie, să nu pățesc și alte nepățite. Dar într-o zi, fără să spun la nimeni, pe șustache, am plecat singură la cumpărături. Mi-am luat cârjele și cu foarte mare grijă am luat-o la drum. Continue reading