Ghid de supraviețuire
Postări recente

crypt Povestiri din criptă (sau din troleu?)

Azi cu troleul, cu Paul, din Vitrometan spre centru. Mare înghesuială, lume multă în stație. În locul troleului a venit un autobuz ciudat, acel model vechi, parcă din altă lume, din alte timpuri. Am avut senzația ciudată că ceva nu se leagă, că…

Cu toate astea am urcat și chiar mi-am găsit loc. La stația următoare autobuzul era plin, foarte aglomerat. Scaunul pe care ședeam era în față, orientat spre spatele autobuzului. Aveam în fața ochilor tot ”peisajul”. M-a șocat puțin ceea ce vedeam: două culori, negru și gri – toți erau îmbrăcați astfel. M-am făcut mică în scaun. Apoi m-au întors pe dos privirile lor: parcă toți aveau ochii umbriți de nu știu ce fenomen. Priviri grele și seci, nu încercănate. Fără viață, fără grai. Mă priveau de parcă eram vinovată. Iar eu… Doar că aveam căciuliță cu roz, geacă roșie și rucsăcelul în spate… Să fie o vină atât de mare? crypt1

M-am făcut și mai mică în scaun. Paul m-a văzut, mi-a simțit starea și a spus ”totul e gri sau negru, urâtă senzație”. Îmi spunea ceea ce simțeam și eu. Nu-mi venea să cred că și el a văzut la fel. Straniu!

În ultima vreme sunt cam vraiște atât psihico-sufletește cât și fizic. Majoritatea din autobuz – mai în vârstă decât mine. În jurul meu, înghesuindu-mă, doamne cu căciuli de blană și cu ruj perfect pe buze, atitudine sobră, doamne serioase… nu ca mine.

Cu priviri la fel de seci și gri. Mă priveau cu acea expresie ”ești mult mai tânără, ai putea să cedezi locul”. Șoldul meu drept țeapăn și umărul stâng cam tot în aceeași condiție, nu mă îndemnau deloc să-mi ridic cei aproape cincizeci de ani în picioare. Și nici să mă apuc să mă laud cu durerile mele, chiar dacă par mai tânără și ”în putere”.

Pricolici (fantoma mea) era cu mine și de pe umăr mă îndemna să fac o nefăcută, adică să-mi dau căciula jos, să-mi vadă toți chelia pictată. Să-i văd reacționând într-un fel! Îmi imaginam că dacă-mi dau căciula jos, îmi vor spune ”Ok, ai o scuză suficient de bună să nu cedezi locul, ești nebună, te credem pe cuvânt”.

După ce am coborât din autobuz și i-am spus lui Paul că-mi venea să-mi dau căciula jos, am râs împreună. Apoi mi-a spus că s-a uitat la mine și m-a văzut cum mă fac din ce în ce mai mică și cum mă ghemuiam în colțul scaunului de parcă voiam să devin invizibilă.

Urâtă experiență. Parcă am trăit un episod dintr-un film cu zombilici care-ți ridică părul pe ceafă. Mai vezi oameni triști și abătuți pe stradă și pe unde mergi. Dar un troleibuz întreg?!?!?

Cunosc tot feluri de ”priviri” și expresii. Dar un troleibuz întreg fără viață!?!?!? În gri și negru?!?!? Ce-i mult e mult… chiar și pentru mine. Vreau pe planeta aia cu copii și cu câini….

 

crypt2

Căciulița roz

Și… chelia mea pictată 😆

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *