Ghid de supraviețuire
Postări recente

chitaraMediașul organizează în fiecare an festivalul-concurs de muzică folk ”Mediaș Cetate Seculară”, festival cu o lungă istorie și tradiție.

Anul trecut am vrut să mă înscriu la concurs, dar eram în cârje. Anul ăsta am avut o mică reținere datorită cheliei, dar mi-a trecut repede și m-am înscris. N-am mai cântat de foarte multă vreme așa că am avut emoții mari cu înscrierea, dar mi-am zis
– Hai că trece iute. Te duci acolo, cânți cum știi mai bine, te dai jos de pe scenă și gataaaa.

Asta pentru că din cauza condiției mele de om mai puțin sănătos (adică bolnav) emoțiile de orice fel le resimt foarte puternic. O să fac față, nu vă gândiți că o să mă apuce plânsul de emoții, doar că pe mine emoțiile mă obosesc fizic și-mi provoacă dureri fizice. Și-au găsit ele un loc unde se acumulează, undeva în coloană la punct fix precum parașutiștii la aterizare. La fel și stresul care vine și el în galop odată cu emoțiile. Cu ăsta mă descurc mai greu, e mai greu de dresat.

Emoțiile duc la stres, stresul îmi provoacă oboseală fizică, oboseala fizică duce la dureri, durerile duc la nesomn, nesomnul duce la stres, stresul duce la emoții, emoțiile duc la oboseală fizică… și gata cercul vicios.

De obicei în viață am avut parte de evenimente care s-au derulat nenormal. Adică o întâmplare simplă pentru alții la mine se complică – de ce simplu când se poate complicat?

La înscrierea în concurs puteam să scriu că sunt din Făgăraș, dar pixul meu a scris Mediaș, căci aici locuiesc de mulți ani. După preselecție m-am trezit cu televiziunea locală, cu ziarul on line, cu interviu… întâi n-am știut ce se întâmplă până când mi s-a spus că ”Mediașul n-a mai avut de mulți ani reprezentant la festival”. Aha. Și-am apărut eu care voiam doar să mă duc pe scenă să cânt și gata, ca să mă trezesc ”pe sticlă”.

Cum să n-am emoții acum?

La interviu m-am cam bâlbâit eu pe acolo, dar m-am scos cu râsul care-mi ascundea emoțiile. La un moment dat am spus că la pasiunea pentru muzică ”poate că a contat și faptul că suntem sași”.

Ce au sașii cu cântatul meu?

studio2Teoretic sunt săsoaică doar pe jumătate – după tată – dar practic sunt săsoaică plină, am crescut între sași. Pentru sași, muzica este parte din viață. La mine în sat, dacă nu erai afon, cântai și erai îndemnat să o faci, erai susținut să înveți să cânți la un instrument muzical. Unul dintre băieții mai mari din sat care a studiat muzica și mai avea și talent pedagogic îi învăța pe cei mici să cânte la diverse instrumente.

Comunitatea săsească avea un stil aparte de a cultiva și a dezvolta talentele copiilor, la fel ca și ungurii. Cultura muzicală, piesele de teatru care se puneau în scenă la țară cu trupe de amatori, dragostea față de frumos, toate astea erau parte din viață pe lângă munca grea la câmp sau a serviciului.

M-am simțit și mă simt norocoasă că am copilărit și am trăit într-o astfel de comunitate. Acolo am început eu cu cântatul.

Perioada comunistă, bună, rea, cum a fost ea, prin ”Cântarea României” deschidea scenele multor copii talentați. Chiar dacă de multe ori cântai slave și măriri pentru Ceaușești, astea treceau repede, pe lângă cele comuniste existau și momente de muzică frumoasă.

Cenaclul Excelsior din Făgăraș a fost o altă treaptă muzicală pentru mine, cu spectacole și seri frumoase. Clubul Combinatului Chimic Făgăraș, Cercul Militar Făgăraș, Casa de Cultură din Făgăraș, toate își deschideau scenele pentru noi, folkiștii. Oameni frumoși cu suflet mare.

”De ce v-ați înscris acum?” am fost întrebată în interviu.

Ce să răspund? Că… așa mi-a ieșit? De ce NU acum? Pentru muzică și artă nu există timp nepotrivit și niciodată nu e prea târziu să-ți folosești talentul pe care îl ai și să te bucuri de el. Pentru mine să cânt a fost mereu o bucurie și cum n-am mai cântat de mult, îmi este dor să o fac.

Până la urmă e păcat să trăiești și să nu faci ceea ce îți place, viața e prea scurtă.

După cum am spus mai sus, emoțiile îmi joacă feste. Vreo cinci iepuri vin în urma mea după frunzele de morcovi. Vechii mei prieteni de la Făgăraș știu că eu niciodată n-am urcat pe scenă pentru premiu. N-am s-o fac nici acum. Asta mi-ar mai lipsi, să stau cu stresul ”vreau premiul” peste emoțiile pe care le am. Sper că medieșenii nu se vor supăra prea tare pe mine pentru asta.

Ce-o să fac?
O să cânt. Așa cum am făcut-o mereu, cu suflet.

Premiile ar face bine să le ia cei tineri înscriși în concurs, iar asta să-i motiveze să ducă acest gen de muzică mai departe și să cânte pe scenă și atunci când vor ajunge la vârsta mea de acum. Eu merg să cânt dar și să ascult voci deosebite cântând muzica dragă mie.

Le urez succes tuturor și am să mă bucur să fiu alături de ei.

p.s. Ileana a comentat pe FB ”doar la Caracal ai cântat o melodie care ai învățat-o pe drum”. Așa-i, a fost lung drumul 😆 . De data asta, ca să-mi asigur o gamă de emoții cât mai vastă 🙄 , am ales să cânt o melodie care avea doar o strofă 😥 . Noroc cu Meda care s-a transformat în muză și s-a rezolvat problema. 😉 .

Minunatul interviu – îl puteți vedea pe YouTube.

dragon1

One Response to Povești… cu cântec

  • Draga mea Krista, iti doresc din tot sufletul meu mult succes si am sa-ti tin pumnii 🙂 Stiu cum e sa ai emotii pe scena si te inteleg perfect, dar sa stii ca eu de aici, am sa te sustin cu ganduri pozitive :)… mai stiu ca, atata timp cat faci acel lucru cu tot sufletul, dragostea si cu toata fiinta ta, nu poate iesi decat un rezultat super extraordinar de bun 🙂 …si cum tu esti o “sagetatoare” adevarata, o sa faci totul cu suflet, cat mai corect, cat mai perfect si sa emani veselie, caldura, pozitivism si stare de bine…eu zic ca o sa iei si un premiu (ai sa vezi) 🙂 Te imbratisez cu drag si…tare mi-as fi dorit sa fiu in sala :)…dar astept poze, video, impresii, povestiri, ganduri de la tine 🙂 :* SUCCES!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *