Ikstar

Ghid de supraviețuire

Postări recente

billionphotos-1624162

(povești din culise )

Articol dedicat prietenilor mei ”autoimuni” care m-au susținut din umbră și m-au încurajat. Datorită lor, nu am abandonat.

Dacă stai mereu cu frica în sân, să rămâi veșnic cu capul în nisip, atunci n-ai de ales decât să trăiești feng – shui, și la modă ”în depresie”, doar ca să te simți în rând cu lumea.

N-o să-ți iasă? Și ce dacă? Nu e rușine nici să renunți pe ultima sută, important este că ai încercat, că ai ieșit din casă pentru ceva. Când faci un lucru care te sperie, e și mai mult. Să ai curaj să-ți privești în față înfrângerile, așa cum îți privești realizările, toate fac parte din viață. Continue reading

chitaraMediașul organizează în fiecare an festivalul-concurs de muzică folk ”Mediaș Cetate Seculară”, festival cu o lungă istorie și tradiție.

Anul trecut am vrut să mă înscriu la concurs, dar eram în cârje. Anul ăsta am avut o mică reținere datorită cheliei, dar mi-a trecut repede și m-am înscris. N-am mai cântat de foarte multă vreme așa că am avut emoții mari cu înscrierea, dar mi-am zis
– Hai că trece iute. Te duci acolo, cânți cum știi mai bine, te dai jos de pe scenă și gataaaa.

Asta pentru că din cauza condiției mele de om mai puțin sănătos (adică bolnav) emoțiile de orice fel le resimt foarte puternic. O să fac față, nu vă gândiți că o să mă apuce plânsul de emoții, doar că pe mine emoțiile mă obosesc fizic și-mi provoacă dureri fizice. Și-au găsit ele un loc unde se acumulează, undeva în coloană la punct fix precum parașutiștii la aterizare. La fel și stresul care vine și el în galop odată cu emoțiile. Cu ăsta mă descurc mai greu, e mai greu de dresat. Continue reading

Chelie

De ce m-am chelit?

Până acum am avut mai multe variante de răspuns, la alegere
1 – că aveam păduchi;
2– că am vrut să văd cât sunt de căruntă….

Adevărul? Adevărul e neinteresant. L-am spus doar unora.

Acum ceva vreme, buna mea prietenă Mihaela, s-a trezit diagnosticată cu cancer așaaaa…. din senin. Fără dureri, fără să suspecteze nimic, fără preaviz.

Precum ghilotina: s-a dus la doctor pentru ceva minor. S-a trezit cu minunăție de… cancer. Continue reading

moldoveanu

Vf. Moldoveanu – un vis devenit realitate
…sau o poveste de spus

Notă: Am dedicat această ”tură” celor ca mine bolnavilor de boli autoimune & cancer.

Acum după ce am trăit-o, mă simt mică, insignifiantă și umilă în fața lumii, a universului și nu în ultimul rând, a lui Dumnezeu.

Pentru mine turele de munte înseamnă ”bagajul și marcajul”, de la 17 ani. Anul trecut mi-am luat inima în dinți și am început să merg singură pe munte – știu că încalc o lege importantă a muntelui: ”să nu mergi niciodată singur”. Dacă nu aș pleca așa, nu aș mai pleca deloc. De stau prea mult pe gânduri, nu mai plec nicăieri. Îmi este groază de plecatul de acasă, drumul lung până departe… Continue reading

Cei care mă cunosc știu că eu pot să fiu în multe feluri, dar ”fițoasă” în nici un caz.

Treaba cu ”fițele” consumă prea multă energie. Mă obosește și numai gândul că trebuie să mă ”deghizez” în doamnă, atunci când de musai ca de voie bună trebuie să mă îmbrac într-o ținută ”adecvată” unor anumite evenimente.

Pentru mine la capitolul ținută vestimentară, există două stiluri: sport și/sau ținuta elegantă clasică. Fără pompoane sau măscăreli. Ținuta clasică automat include pantoful cu toc cui, care dă ”forma” piciorului – face gambă și dacă nu ai – ca și în cazul meu 😛  – bagi un cui – he-he.

Anul trecut, duă tura de pe Vf. Omu prin Hornul Mare al Mălăieștilor, m-am trezit cu o tendinită de toată frumusețea și cu piciorul stâng în ghips. Foarte greu mi-am revenit, chiar și după ce am dat ghipsul jos, m-am chinuit câteva luni bune. Mă durea rău piciorul și mergeam tare greu. Continue reading

Doza de râs ”Din tainele bucătăriei”

”Zahărul ars” sau ”caramel”, se folosește la multe preparate culinare, mai ales când vine vorba de desert.

Rețeta este relativ simplă: într-o cratiță pui zahăr…cât îți trebuiește, câțiva stropi de apă și pârlești la el până se lichefiază. Apoi adaugi apă și ce mai vrei. Rețete sunt pe net destule: cu glucoză, cu sare, cu smântână cu ce vrei tu, chiar și cu ardei iute. E genul de mâncare care ”merge și cu coadă de topor”, nu-i bai. Mai subțire, mai gros sau chiar solid – în funcție de necesități și preferințe.

Pentru mine gătitul mâncărurilor este o pasiune. N-am pretenții de ”bucătar șef” dar îmi place să gătesc și să bibilesc mâncărurile. Dar acum nu mă lungesc să-mi laud talentele de bucătăreasă că acum voiam să vă dau rețeta de zahăr ars, ars.

Arderea caloriilorPrietena mea Lili știe că eu de câte ori fac zahăr ars, prima tură de zahăr o ard de tot. Dar a doua tot îmi iese. N-am mai făcut de multă vreme sirop de zahăr ars și credeam că ”mi-am ieșit din mână”. Da de unde?!?! Neah…mi-a ieșit și de data asta, alaltăieri când am făcut găluște cu prune și sirop de zahăr ars. Continue reading

enduro

Acum vreo 3 săptămâni am fost la cabana Bârcaciu și am urcat pe vf. Ciortea. În zare, privind spre vf. Boia am văzut un grup – dar am ”văzut” greșit – am dat la maxim zoom-ul aparatului foto (nimic performant) cu gândul că postez pozele pe net să se vadă unul altul pe acolo. Surpriza mea a fost că de fapt nu era un grup mare ci erau patru motocicliști. M-am mirat și m-am întrebat: oare cum au ajuns acolo?!?!?

De câteva zile au apărut multe articole și postări care trag un semnal de alarmă asupra faptului că traseele și potecile din munți destinate drumețiilor pe jos sunt distruse de riderii cu motociclete enduro.

Ca să pricep mai bine ce-i ”enduro” ăsta am luat net-ul la rând – așa sunt eu, bolnavă de logică sau lipsa ei. Continue reading

cabana

Notă:  Știu, una din regulile unui blog cică este să nu scrii articole prea lungi, că se plictisesc cititorii și nu capeți ”like”. Promit că în ziua în care o să-mi pese mie de ”like-uri” mă las de scris 😉 . Pe lângă asta, am mai fost întrebată ”îmi dai voie să dau share?” – share-uitul e la liber.

Nu uitați un lucru, voi cei sănătoși: sănătatea o considerați ca un drept ce vi se cuvine – am fost și eu acolo într-o vreme. Blogul meu, e dedicat în mod special celor ca mine – așa că dacă îndrăzniți să mă judecați, luați 5 minute pauză și puneți-vă în locul meu sau a altei persoane care este în aceeași situație ca mine.

Ieșirea la Huda lui Papară – Scărița Belioara, a fost din start planificată ca și ”plimbăreală” – adică pauză cu ieșit la aer, la verde și la liniște. Nu putea să fie altfel din cauza piciorului meu stâng aflat încă pe pană. Continue reading

fagaras1”Seria „Survivorman” ajunge în Munții Făgăraș

Les Stroud a ales cei mai înalți munți din Carpații Românești pentru următoarea sa aventură. Acesta va încerca să demonstreze că poate supraviețui în Munții Făgăraș, timp de trei zile, consumând doar plante găsite pe munte și animale mici pe care le va vâna.” (sursa)

Când am citit asta, m-am întrebat: ”da oare, are cănică?!?! Că de nu are cănică… nu știu zău cum o să supraviețuiască.”
Povestea cu ”cănica”, am auzit-o de la prietenii mei din Dejani și este o poveste care s-a întâmplat în realitate. Și ca orice poveste începe cu
”a fost odată…” Continue reading

11148500_10152959149279423_570061469122090893_nSă recapitulez:
Prioadă de stres maxim – antidot: ieșirea pe munte Huda lui Păpară, scurt traseu Scărița Belioara.
Întors acasă, mult de muncă și peste asta picat în criză de Fibromialgie, Sclero, miozită și ce-o mai fi fost ele din boalele mele. Efectul asupra mea: dureri de toate felurile, lipsă totală de energie fizică, gândire îmbârligată, uitat de la mână până la gură ce am de făcut, vorbind mă blocam la mijlocul frazei că uitam ce vreau să spun, încapabilă să ridic un pahar cu apă, mers prin casă sprijinită de pereți. Stare generală de plantă, fază de zăcut cuminte în pat. Da?!?!?

11214321_10205143691330995_8077990722294500184_nUrăsc stările care aduc după ele zăcutul în pat, dar uneori nu am altă variantă. Ok, dar am zăcut două zile, ajunge! Așa că de dimineață m-am urnit cu Chiu și cu Vai (după ce i-am spurcat bine pe amândoi), m-am echipat pregătită să merg la crosul Medieșean, să-mi susțin prietenii pe Mihai și pe Cristi. Oricum erau doar două probe: una de 4 km și una de 13. Nu, cu siguranță nu mă bag la nici una. Piciorul, amețeala, durerile musculare, lipsa de judecată… mai ales ea. Continue reading