Ikstar

Ghid de supraviețuire

De la Wikipedia, enciclopedia liberă cetire:
Arta este în esență cea mai profundă expresie a creativității umane. Pe cât de dificil de definit, pe atât de dificil de evaluat, având în vedere faptul că fiecare artist își alege singur regulile și parametrii de lucru…” – câtă vreme e vorba să-mi fac singură regulile… e de mine :mrgreen: .

Puțini știu că pentru o vreme, cu mult timp în urmă am făcut ”ucenicie” în ale artei, sculptură pictură. Ca profesori, Delfina Mirescu – sculptură și Vasile Melica – pictură. Aveau atelierele învecinate, în București, în spatele hotelului București. Doi oameni deosebiți de la care am luat nu doar lecții de artă ci și de viață.

”Meseria se fură, nu se învață” zice o vorbă din bătrâni, iar dacă am avut ocazia, am furat că am avut de unde. Mă plimbam de la unul la altul, cu Delfina învățam sculptură în tot ce se putea sculpta: piatră, marmură, lut, os, lemn etc., iar de la Melica învățam să ”mâzgălesc” – după cum zicea Delfina. Continue reading

Am citit zilele trecute un articol care m-a uns la suflet.

”Îndrăgostită şi fericită la 87 de ani!”

Așa-i că ați ridicat o sprânceană când ați citit titlul?
Cum să fii îndrăgostit și fericit la 87 de ani? Ești nebună cucoană? La anii ăia abia te târâi! La anii ăia ce mai pricepi din îndrăgosteală?!?! Ce zic copiii, nepoții și strănepoții? Că te-ai prostit, probabil.

Societatea te ”modelează” din copilărie. Eu recunosc că am fost precum catârul la capitolul acesta și în afară de ”regula bunului simț” nu s-au prins de mine multe.

După ce m-am chelit pentru a-mi susține prietena bolnavă de cancer, am mai învățat o lecție de viață: cum te privește lumea când, ca femeie la aproape cincizeci de ani, ai tupeul să te tunzi cheală.

Sincer mă așteptam să primesc un 25% din priviri critice ”uite și la asta” și 75% priviri ”săraca, e bolnavă, probabil are cancer”. Continue reading

IMG_0995

Ultimele luni din 2015 – pentru mine tare învolburate. De Revelion a mai dat peste mine și un plâns bolnav… Plângeam ca bleaga din orice. Plus o serie de minunate dureri. Mă trezeam noaptea plângând torturată, în zona umerilor. Gheare care smulg carnea de pe oase – cam așa sunt aceste dureri pentru mine.

Rabd cu stoicism, dar mă înfurie rău. Fiind adepta zicalei ”cui pe cui se scoate”, m-am gândit că pentru chinul de umeri/omoplați, cel mai bun tratament ar fi un rucsac greu în spate cu o cură de munte.

Meteo dădea cu avertizări de ger. Prietenii mă sfătuiau să nu plec, să stau să treacă valul de ger – asta pentru că iar plecam singură. N-am mai vrut să amân. Trece gerul, vine căldura, zăpada e grea… Mereu există ”ceva” pentru care nu pleci. Continue reading

crypt Povestiri din criptă (sau din troleu?)

Azi cu troleul, cu Paul, din Vitrometan spre centru. Mare înghesuială, lume multă în stație. În locul troleului a venit un autobuz ciudat, acel model vechi, parcă din altă lume, din alte timpuri. Am avut senzația ciudată că ceva nu se leagă, că…

Cu toate astea am urcat și chiar mi-am găsit loc. La stația următoare autobuzul era plin, foarte aglomerat. Scaunul pe care ședeam era în față, orientat spre spatele autobuzului. Aveam în fața ochilor tot ”peisajul”. M-a șocat puțin ceea ce vedeam: două culori, negru și gri – toți erau îmbrăcați astfel. M-am făcut mică în scaun. Apoi m-au întors pe dos privirile lor: parcă toți aveau ochii umbriți de nu știu ce fenomen. Priviri grele și seci, nu încercănate. Fără viață, fără grai. Mă priveau de parcă eram vinovată. Iar eu… Doar că aveam căciuliță cu roz, geacă roșie și rucsăcelul în spate… Să fie o vină atât de mare? Continue reading

billionphotos-1624162

(povești din culise )

Articol dedicat prietenilor mei ”autoimuni” care m-au susținut din umbră și m-au încurajat. Datorită lor, nu am abandonat.

Dacă stai mereu cu frica în sân, să rămâi veșnic cu capul în nisip, atunci n-ai de ales decât să trăiești feng – shui, și la modă ”în depresie”, doar ca să te simți în rând cu lumea.

N-o să-ți iasă? Și ce dacă? Nu e rușine nici să renunți pe ultima sută, important este că ai încercat, că ai ieșit din casă pentru ceva. Când faci un lucru care te sperie, e și mai mult. Să ai curaj să-ți privești în față înfrângerile, așa cum îți privești realizările, toate fac parte din viață. Continue reading

chitaraMediașul organizează în fiecare an festivalul-concurs de muzică folk ”Mediaș Cetate Seculară”, festival cu o lungă istorie și tradiție.

Anul trecut am vrut să mă înscriu la concurs, dar eram în cârje. Anul ăsta am avut o mică reținere datorită cheliei, dar mi-a trecut repede și m-am înscris. N-am mai cântat de foarte multă vreme așa că am avut emoții mari cu înscrierea, dar mi-am zis
– Hai că trece iute. Te duci acolo, cânți cum știi mai bine, te dai jos de pe scenă și gataaaa.

Asta pentru că din cauza condiției mele de om mai puțin sănătos (adică bolnav) emoțiile de orice fel le resimt foarte puternic. O să fac față, nu vă gândiți că o să mă apuce plânsul de emoții, doar că pe mine emoțiile mă obosesc fizic și-mi provoacă dureri fizice. Și-au găsit ele un loc unde se acumulează, undeva în coloană la punct fix precum parașutiștii la aterizare. La fel și stresul care vine și el în galop odată cu emoțiile. Cu ăsta mă descurc mai greu, e mai greu de dresat. Continue reading

Chelie

De ce m-am chelit?

Până acum am avut mai multe variante de răspuns, la alegere
1 – că aveam păduchi;
2– că am vrut să văd cât sunt de căruntă….

Adevărul? Adevărul e neinteresant. L-am spus doar unora.

Acum ceva vreme, buna mea prietenă Mihaela, s-a trezit diagnosticată cu cancer așaaaa…. din senin. Fără dureri, fără să suspecteze nimic, fără preaviz.

Precum ghilotina: s-a dus la doctor pentru ceva minor. S-a trezit cu minunăție de… cancer. Continue reading

moldoveanu

Vf. Moldoveanu – un vis devenit realitate
…sau o poveste de spus

Notă: Am dedicat această ”tură” celor ca mine bolnavilor de boli autoimune & cancer.

Acum după ce am trăit-o, mă simt mică, insignifiantă și umilă în fața lumii, a universului și nu în ultimul rând, a lui Dumnezeu.

Pentru mine turele de munte înseamnă ”bagajul și marcajul”, de la 17 ani. Anul trecut mi-am luat inima în dinți și am început să merg singură pe munte – știu că încalc o lege importantă a muntelui: ”să nu mergi niciodată singur”. Dacă nu aș pleca așa, nu aș mai pleca deloc. De stau prea mult pe gânduri, nu mai plec nicăieri. Îmi este groază de plecatul de acasă, drumul lung până departe… Continue reading

Cei care mă cunosc știu că eu pot să fiu în multe feluri, dar ”fițoasă” în nici un caz.

Treaba cu ”fițele” consumă prea multă energie. Mă obosește și numai gândul că trebuie să mă ”deghizez” în doamnă, atunci când de musai ca de voie bună trebuie să mă îmbrac într-o ținută ”adecvată” unor anumite evenimente.

Pentru mine la capitolul ținută vestimentară, există două stiluri: sport și/sau ținuta elegantă clasică. Fără pompoane sau măscăreli. Ținuta clasică automat include pantoful cu toc cui, care dă ”forma” piciorului – face gambă și dacă nu ai – ca și în cazul meu 😛  – bagi un cui – he-he.

Anul trecut, duă tura de pe Vf. Omu prin Hornul Mare al Mălăieștilor, m-am trezit cu o tendinită de toată frumusețea și cu piciorul stâng în ghips. Foarte greu mi-am revenit, chiar și după ce am dat ghipsul jos, m-am chinuit câteva luni bune. Mă durea rău piciorul și mergeam tare greu. Continue reading

Doza de râs ”Din tainele bucătăriei”

”Zahărul ars” sau ”caramel”, se folosește la multe preparate culinare, mai ales când vine vorba de desert.

Rețeta este relativ simplă: într-o cratiță pui zahăr…cât îți trebuiește, câțiva stropi de apă și pârlești la el până se lichefiază. Apoi adaugi apă și ce mai vrei. Rețete sunt pe net destule: cu glucoză, cu sare, cu smântână cu ce vrei tu, chiar și cu ardei iute. E genul de mâncare care ”merge și cu coadă de topor”, nu-i bai. Mai subțire, mai gros sau chiar solid – în funcție de necesități și preferințe.

Pentru mine gătitul mâncărurilor este o pasiune. N-am pretenții de ”bucătar șef” dar îmi place să gătesc și să bibilesc mâncărurile. Dar acum nu mă lungesc să-mi laud talentele de bucătăreasă că acum voiam să vă dau rețeta de zahăr ars, ars.

Arderea caloriilorPrietena mea Lili știe că eu de câte ori fac zahăr ars, prima tură de zahăr o ard de tot. Dar a doua tot îmi iese. N-am mai făcut de multă vreme sirop de zahăr ars și credeam că ”mi-am ieșit din mână”. Da de unde?!?! Neah…mi-a ieșit și de data asta, alaltăieri când am făcut găluște cu prune și sirop de zahăr ars. Continue reading