Ghid de supraviețuire
Postări recente

Chelie

De ce m-am chelit?

Până acum am avut mai multe variante de răspuns, la alegere
1 – că aveam păduchi;
2– că am vrut să văd cât sunt de căruntă….

Adevărul? Adevărul e neinteresant. L-am spus doar unora.

Acum ceva vreme, buna mea prietenă Mihaela, s-a trezit diagnosticată cu cancer așaaaa…. din senin. Fără dureri, fără să suspecteze nimic, fără preaviz.

Precum ghilotina: s-a dus la doctor pentru ceva minor. S-a trezit cu minunăție de… cancer.

sanatateBUF!!! Cam așa faci când se întâmplă. Dai de pământ. Te clatini din temelii oricât de puternic ești. Știu cum e. Am simțit-o pe pielea mea. Se dărâmă lumea în jurul tău. De fapt se cam dărâmă tot ce aveai până atunci. Singurul mod în care poți să faci față este să te reinventezi. Pentru asta e nevoie de timp, răbdare și susținere din partea celor din jur. Trebuie să renunți la tot ce ai fost până în acel moment și să te transformi într-o altă persoană. Să-ți schimbi prioritățile și obiceiurile.

Mai ales prioritățile! Din acel moment trebuie să te pui pe tine pe primul plan, să poți să faci față situației. Nu-i ușor, cere timp, apoi ai nevoie de susținerea, suportul celor din jur.

Ce înseamnă susținere? Ce înseamnă suport?

Cred că asta depinde de fiecare bolnav în parte, de firea lui și de ceea ce simte.
În situații de genul ăsta cei din jur sunt și ei devastați de tragedie. Habar nu au ce să facă, cum să ajute. Consider că în asemenea situații trebuie să dai iute de-o parte tragedia și să treci la bătălie. Nu mai ai timp de jelanii și bocete. Trebuie să realizezi rapid ce se întâmplă, să te aduni și să-ți faci planul de bătaie. Pentru că orice boală, înseamnă lupta contra ei. Până și cu răceala ne luptăm. Doar că aia nu e tragică.

Mi-am înghițit nodul din gât și am bocit singură prin casă. Apoi m-am dus să-mi văd prietena venită din spital. Poate i se pare că vorbesc cu nonșalanță cu ea – habar nu am ce gândește, încă nu am întrebat-o – dar vorbesc cu ea de pe baricada omului bolnav incurabil de mulți ani, asta o știe foarte bine.

Din experiență știu că decât să te duci în fața bolnavului smiorcăindu-te, mai bine stai de-o parte. Nu ajută! Din contră.

conteazaDin om sănătos, te trezești pe citostatice. Fără drept de apel. Cui i-ar fi ușor? Diagnosticul în sine te dărâmă psihic iar tratamentul te face varză.

N-ai apucat să pricepi ceva c-a și început să-ți cadă părul. Cum să nu te apuce depresia?

Mihaelei i-am promis că mă tund zero, în rând cu ea, când o să fie cazul. Și a fost.
Era în spital pentru a doua tură de citostatice când m-am tuns. Voiam, să mă vadă așa când vine acasă și s-o fac să râdă de mine. S-o ajut să nu i se mai pară o grozăvie faptul.
– Uite vezi? Nu-i mare lucru părul și nu-i mare lucru să fi cheală.
– Ăsta da spirit de solidaritate, mi-a zâmbit ea, obosită de medicație.

Deci de ce m-am tuns cheală?
Din empatie. Freză de tip empatic.

Ce am ”rezolvat”?

MacedonskiE drept că nu pot să-i schimb diagnosticul. Nu pot să o scutesc nici de dureri fizice, nici de căderile psihice. Dar am putut să stau în fața ei și să vorbim ca de la … chel la chel. Să o scutesc să se simtă în fața mea, mai puțin femeie. Cheală sunt și eu. Să nu se simtă prost că mă hlizesc la chelia ei, pentru că ne hlizim una la alta.

După cum v-am obișnuit cu articolele mele, eu sunt cea care își înfruntă problemele făcând mereu haz de necaz. N-aș fi putut să fac haz de necaz de chelia ei, dacă nu eram și eu cheală și să fie o … reciprocitate. N-aș fi îndrăznit.

Fără haz de necaz… habar nu am ce să fac în asemenea situații, mă pierd și eu precum toți ceilalți. Mă tai ca maioneza. Toate astea nu ajută. Ea are nevoie acum în momentele astea de orice formă de susținere, de orice gest, chiar și de gesturi nebunești.

Totuși gestul meu nu e nebunesc. E doar uman – am renunțat la păr doar pentru un zâmbet al prietenei mele bolnave. Și să știți că a meritat. Ca s-o fac să poată să-și râdă de ea, trebuia să-i arăt ca am curajul sa râd de mine însămi ințial.

”Frumusețea unei femei, văzută prin ochii societății se raportează și la podoaba capilară. Renunțarea la podoaba capilară de bună voie, în schimbul unui zâmbet al prietenei bolnave care a fost nevoită să o facă, înseamnă CURAJ, SOLIDARITARE, EMPATIE și poate și un strop de nebunie.” (Hera Storm – și ea o luptătoare)

Ieri dimineață m-am trezit pe FB cu un mesaj:
”Buna ziua, sunt medic și realizez o emisiune de sănătate la Speranța TV. Am fost foarte impresionata de gestul dvs. de a va tunde pentru a o susține pe prietena dvs. Ați fi de acord să povestiți prin telefon la emisiunea mea din această seară de ce ați făcut acest gest? Nu trebuie să vă dăm numele sau poza, doar daca sunteți de acord. Dacă vreți să vă respectăm anonimatul, este OK”
Sincer m-am bâlbâit și habar nu aveam ce să fac. Sunt vitează când scriu. La vorbit… am emoții. Până la urmă mi-am făcut curaj și am spus da. Și dacă tot o fac, de ce s-o fac anonim? Am blogul, am site-ul… mă mai dau și-n stambă pe Facebook, ce mai am de ascuns? Faptul că m-am tuns cheală? Păi după ce mi-am făcut poze pe Moldoveanu în pantofi cu toc de m-am făcut de bășcălie, ce să mai ascund?

Pentru că Loredana mi-a spus că una din întrebări o să fie ”ce a spus prietena ta când te-ai tuns” și habar nu aveam ce să-i răspund, am sunat-o pe Mihaela și am întrebat-o:
”Cum te-ai simțit când eu m-am tuns?”. Este iar în spital la tura de citostatice și cu perfuzia în mână mi-a spus că oricum știa că o s-o fac – apoi a trebuit să închidă.

Puțin mai târziu m-a sunat înapoi și mi-a spus că s-a gândit mai mult la ce am întrebat-o iar răspunsul a fost:
– M-am simțit de parcă mi-ai luat jumătate din povara de pe umeri.

Nu știu ce înțelegeți voi. Cei sănătoși încercati să intelegeți, dar cei bolnavi, care au trăit situații similare, înțeleg mai mult.
Când am auzit-o, mi s-au înmuiat picioarele. Habar nu aveam cum va percepe ea gestul meu. Nu mă așteptam la un asemenea răspuns, în nici un caz.

Ideea e: deschideți ochii. Orice gest, cât de mărunt contează pentru cel bolnav. Bolnavii au o altă scară de valori față de cei sănătoși, nu pentru că sunt mofturoși ci pentru că sunt obligați să-și schimbe scara de valori, pentru a face față situației.

tolle

În ultimele zile nici mie nu mi-a fost prea bine și eram gata obosită ieri de dimineață. Apoi toată ziua am avut emoții și eram speriată ca de bombe că o să mă bâlbâi, că… Mi-am scris notițe, am încercat să-mi fac ordine în idei… Am obosit și mai tare. Stres cât încape.

Apoi a venit momentul, am vorbit, nu mi-am putut controla tremurul din voce…

În final? Habar nu am ce am spus. Nu m-am uitat nici la notițe, nici pe ecran să văd dacă mi-au pus poză ori ba… am vorbit privind în pământ și gata.

Cică azi o să fie postată on line emisiunea. Sunt curioasă să mă aud și eu și să aflu ce Doamne iartă-mă am bâlbâit pe acolo… Apoi că ce am zis, aia am zis. 😆

p.s. pentru cei ce nu sunt …”la curent” vezi  ikstar.org

chelie1

mihaela&memihaela2Mihaela6

One Response to De ce m-am chelit

  • Mereu ma impresionezi cu tot ceea ce face parte din viata ta 🙂 Esti o persoana cu adevarat speciala. God bless you <3

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *