Ghid de supraviețuire
Postări recente

Ikstar

goodfairies

Definiție din dicționar:
ursitoare f. cele trei zâne ale destinului, cari (după credința poporului), a treia zi după naștere, vin în casă și menesc copilului soarta-i viitoare, bună sau rea, fericită sau nefericită. Ele sunt trei la număr:

– cea mare, Ursitoarea, toarce firul vieții;
– cea mijlocie, Soarta, rostește pățaniile noului născut;
– iar cea d’a treia, Moartea, rupe firul vieții.

Așa zic legendele populare. Iar legendele, oricât ar fi ele de legende, au și o sămânță cât de mică de adevăr în ele. Continue reading

DSC05312Acest articol este ”altceva” față de cele cu care v-am obișnuit. Dar dacă aveți curiozitatea și răbdarea să-l citiți până la capăt, atunci veți înțelege cât de mult înseamnă pentru mine azi, faptul că urc pe munte. Și veți înțelege – poate – și de ce râd cu gura până la urechi făcându-mi poze în vârf de munte, în pantofi cu toc.

În 1999, pe vremea când am scris acest articol, eram doar piele și os. Boala mă cam pusese la pământ. Abia mutam o cană plină cu ceai de ici colo. S-o ridic la gură să beau din ea? Puteam, cum să nu! Dacă goleam trei sferturi din ceai. Să urc un etaj în casă? Era cât Moldoveanu! Nu spun mai multe despre astea aici că nu este cazul.
Articolul l-am scris direct în limba engleză și niciodată nu l-am tradus în limba română. Nici acum nu sunt înstare să o fac. Chiar și după atâția ani, încă, îmi e greu să o fac… Continue reading

Universul ne ajută întotdeauna să luptăm pentru visele noastre, oricât ar părea ele de nebuneşti, pentru că sunt visele noastre şi doar noi ştim cu ce preţ le visăm. Paulo Coelho

banner2

Nu aveam în plan să fac vreo tură de munte, mai ales după cele două ture de cros care mi-au solicitat piciorul beteag. Din păcate am trecut iarăși printr-o perioadă cu stres maxim (face parte din viață). Stresul maxim la mine înseamnă că încep boalele mele să-și arate colții și să-mi bubuie capul. Îmi doream să ies undeva la pădure, la verde sau chiar și la un munte ”mai mic” – locuri în care eu mă încarc cu energie – să ies câteva zile la liniște fără telefon, televizor, calculator, internet și fără prea mulți oameni. Totuși mă gândeam că nu-i cazul să pun de o tură de munte serioasă încă, și cel puțin nu singură de data asta, din cauza piciorului…. Continue reading

Micii mei prieteni Mihai și Cristi, m-au invitat acum câteva zile la Crosul Szasz Albert Tg. Mureș 2015. Ieri cu Mihai am fost să ne antrenăm pentru ”tură”, în jurul barajului de la Mediaș, pentru că recunoaștem: suntem cei mai neantrenați concurenți care participă la concursurile de cros. 😆

De dimineață la 5:45 când a sunat ceasul, am mormăit precum ursul: afară ploua, piciorul meu protesta, iar țesuturile mele conjunctive cântau Corul Vânătorilor. Datorită interpretării de excepție, mă durea toată carnea pe mine. Cu perna-n cap m-am pus pe vorbit singură:
– Nu merg nicăieri! Vreau să zac! 😥
– Da? și ce le spui copiilor?
– Că-mi e rău.
– Și ce? Dacă-ți e rău nu poți să mergi să-i susții?!?!? Continue reading

Eu la cros? Eu să alerg? – poate că până la urmă în viață poți să faci multe atunci când ești motivat. Și n-ai să știi niciodată cât de multe poți, dacă nu încerci să faci ceea ce în mod normal ți se pare imposibil. De data asta, Mihai a fost motivația mea.

De câteva luni am un prieten nou, un prieten special.

 

mihai 2Mihai, are 10 ani iar pentru mine el este un adevărat luptător și un exemplu de voință. Suferă de Nanism Hipofizar (secreție insuficientă de hormon de creștere – sau piticism). Suportă cu stoicism injecțiile și tratamentele zilnice fără de care nu ar mai crește. Tratamentul îl ajută, dar fiind o creștere ”forțată”, piciorușele lui au oase subțirele ce au tendința de a se strâmba, motiv pentru care noaptea trebuie să poarte proteze care să-i îndrepte picioarele. Asta nu-l împiedică însă să meargă la karate – pentru că și sportul ajută foarte mult în cazul lui.

Ca orice copil cu probleme, nu scapă nici de răutățile celorlalți copii nici de multitudinea de ”marginalizări” inventate de societatea în care trăim. Continue reading

”Tu ce vrei să te faci când te faci mare?”
Întrebarea din copilărie, în care îmi place cum sună repetiția ”ce te faci, când te faci” .

– Eeeeu când mă fac maaaareee, mă fac… culturistă!

culturism

Cred că din viața pe care am trăit-o până acum, momentan asta-i cea mai bună și mai practică idee.

Având piciorul în ghips, prietenii m-au ajutat, mi-au făcut cumpărături și m-au cărat chiar și în cârcă. Mă păzeau ca pe-o butelie, să nu pățesc și alte nepățite. Dar într-o zi, fără să spun la nimeni, pe șustache, am plecat singură la cumpărături. Mi-am luat cârjele și cu foarte mare grijă am luat-o la drum. Continue reading

Cum să pui o lipitoare în ghips?

Nimic mai simplu!

În primul rând trebuie să cunoști știința exactă a astrelor, ca să poți să faci calculul și să afli alinierea planetelor. Apoi trebuie să aduni ceasul rău cu pisica treișpe și cu alinierea planetelor și să scoți un radical.

Doi litri de apă se pun la fiert. Când apa ajunge la 90 de grade și o vezi că face unghi drept, adaugi rezultatul radicalului, amesteci bine, iar produsul finit este lipitoarea în ghips.

Asta a fost varianta scurtă, pur științifică.
Pentru cei care nu au cunoștințe avansate, am să dezvălui mai jos metoda simplificată, fără prea multe calcule. Continue reading

Draga mea boală I.C.A.

Incurabilă, Cronică, Autoimună

Am citit cu mult interes anunțul făcut de tine: Cum ar trebui…

Mă simt onorată (sau poate nu) că am fost aleasă să fiu gazda câtorva boli autoimune.

lucru logoAcum că tot ai dat năvală în viața mea neinvitată, aș vrea să lămurim câteva lucruri: chiar dacă ai pus stăpânire pe corpul meu și îl faci varză și chiar dacă uneori te joci cu mintea mea, nu ai să poți niciodată să pui stăpânire pe inima mea, pe credința mea, pe speranța mea, pe spiritul meu luptător și pe ceea ce iubesc.

Pe lângă toate provocările la care mă supui, pe lângă toate relele pe care mi le-ai adus, mi-ai adus și câteva lucruri bune. Trăiesc experiențe pe care nu le-aș fi trăit dacă tu nu îmi invadai trupul.

Fără să pot să te refuz mi-ai luat multe, dar îți mulțumesc pentru tot ceea ce m-ai învățat:

  • m-ai învățat să mă cunosc pe mine mai bine, să îmi cunosc atât forța cât și slăbiciunea
  • m-ai învățat să prețuiesc fiecare clipă pe care o trăiesc, pentru că fiecare clipă e neprețuită
  • m-ai învățat să mă bucur mai mult, de tot ce este frumos… Continue reading

Din ciclul: ”Toate mi se-ntâmplă numai mie”

După ultimul articol pe care l-am postat acum două zile – Ghid de supraviețuire în casă – 1 , o prietenă mi-a spus: ”ai grijă să nu cazi acum în vre-o depresie din cauză că nu te poți mișca”. Îi mulțumesc pentru că se gândește la mine și îi mulțumesc pentru sfat.

Sincer, n-am nici o șansă să cad în depresie, asta pentru că sunt foarte ocupată să gândesc fiecare pas pe care îl fac în cârje. E mai mare pericolul să cad în cap decât să cad în depresie 😆 . La fiecare pas trebuie să îmi amintesc că medicul mi-a spus: ”nu ai voie să calci deloc pe picior” – cred că o să mi-l leg de gât pentru că e prea obositor să mă lupt cu instinctul de a călca pe el (mai ales că acum nici nu mai doare).

Continue reading

Din ciclul: ”Toate mi se-ntâmplă numai mie”

Parcă o aud pe mama spunând: ”Muntele ăla o să îți pună capac!” … apoi că doar cineva sau ceva trebuie s-o facă și pe asta.

E adevărat că și anul trecut, după turele din Retezat, Rodnei și Făgăraș, la întoarcere am avut dureri de picioare – laba piciorului cu toate minunatele ei articulații – dar au fost la limita suportabilului și au dispărut după 2-3 zile. Tura din Bucegi: Bușteni – Mălăiești – Hornul Mare – Omu – Babele – Bușteni mi-a pus capac așa că niciodată în viață nu-i târziu să înveți că mamele au întotdeauna au dreptate 😛 .

Continue reading