Ghid de supraviețuire
Postări recente

DSC_0674

Când fizicul zice una, iar psihicul altceva, n-ai decât să folosești imaginația, încercând să descoperi buba.

Hangman_StlyeTreaba asta cu boalele autoimune stă cam așa: într-o bună zi, organismul meu s-a hotărât să se sinucidă. Mai întâi, a căutat o lamă de tăiat venele. Am fost mai rapidă și am tocit lama. Apoi a încercat spânzurătoarea. Am dat să tai funia, dar lama era tocită. Tot ce am putut face a fost să-i fur săpunul. Pentru că funia nu alunecă, e ca un spânzurat… în stand-by. Nu-i mort, dar pentru că nu primește suficient oxigen, pică pe rând tot câte un ”sistem”. Funia uscată îmi lasă timp să repar sau să petecesc din mers, ceea ce se strică.

Bolile autoimune sunt alternanţe de perioade: repaus și apoi dezmăţ, când scot colții. Dacă te-ai pricopsit cu o boală autoimună, ai 90% șanse să ai… mai multe. Umblă în gașcă.

Așa se face că, atunci când intru într-o criză, trebuie să judec, să analizez, să urmăresc simptomele, pentru a-mi da seama care din ele scoate colții? Nu-i ușor, pentru că au multe simptome comune, așa că mă transform într-un soi de detectiv, urmărind și analizând fiecare durere și fiecare stare de rău.

Pentru că, de fel, am o obsesie ”trebuie să existe o logică”, îmi imaginez că stau lângă o grămadă mare de piese de puzzle amestecate – șase seturi. Ca să reconstruiești cele 6 seturi, ai nevoie de logică. Dacă ai și imaginație, aceasta e de mare ajutor.

Primăvara asta a fost foarte grea pentru mine. M-am trezit în plin puseu de… ghici?!?!! Dureri peste dureri, mai multe decât de obicei, mai dureroase, mai acute, mai enervante. Cum să nu te enervezi când te doare non stop? Nici să dormi o noapte cap coadă nu poți, apoi să fii ziua în stare de funcționare? Cum necum, trebuie să te mobilizezi.

Ultima tură la Bârcaciu a fost un chin. Nu mi-am dat seama cât e de urâtă situația. Doar prea târziu. Eram la jumatea traseului spre cabană. La cabană m-am odihnit, totul a fost superb, dar drumul – chiar și l-a coborâre – a fost cumplit. Mă încurajez singură spunându-mi că  toleranța la durere trebuie menținută. Răbdând durere.

workshops+puzzle+piecesAjunsă acasă mi-am dat seama că e bai și că e cazul să mă apuc de piesele de puzzle. Durerile de articulații din umeri, nu-s chiar… de articulații. E ceva ciudat la ele. Când urcam spre Bârcaciu, chiar dacă am avut un rucsac mai ușor decât de obicei, durerile au fost mult mai urâte. Nu aveau nimic în comun cu povara unui rucsac, fie el şi foarte greu. Plus că începuseră de ceva vreme, prin casă, fără să fac prea mare efort.

După cum i-am spus coanei Mariana, când am ajuns: ”Mă simt ca o marionetă ale cărei sfori sunt foarte slabe. Sunt pe cale să mă împrăștii”.

Durerile nu au justificare clară, mai ales că sunt în plină ”campanie” de terapie Bowen. Terapie care m-a ajutat foarte mult la anumite dureri de articulații: glezna cu tendinită, genunchiul care mi-a fost aproape țeapăn, coloana.

Altfel de dureri? DA! Ca să nu sufăr de plictiseală cumva. Mi-am pus rotițele în funcțiune și m-am apucat de puzzle. De două zile m-am oprit la miozita mea dragă. Care-i… poli-miozită. Ce hram poartă? Pe scurt:

”Miozita este definită ca inflamație a mușchilor. Simptome: slăbiciunea mușchilor proximali mari – este principala manifestare a bolii. Inițial sunt afectați mușchii șoldurilor, coapselor și umerilor, deși cel mai grav sunt deteriorați mușchii umărului și cei din zona pelvină. Slăbiciunea poate îngreuna ridicarea obiectelor grele, urcarea scărilor sau chiar ridicarea brațului pentru pieptănarea părului. Slăbiciunea poate progresa până în punctul în care bolnavului îi este dificil să se ridice de pe scaun, din pat, să iasă din cadă. Dacă sunt implicați și mușchii paravertebrali, ridicarea capului din poziția întins a corpului se va face cu greutate. Atrofia musculară – masa musculară se poate diminua întrucat bolnavii nu-și solicită mușchii”. Așa zice sfatul medicului.ro.

Bun, am (re)găsit principalul vinovat. Ne-am cunoscut în 1998, suntem de ceva vreme împreună.  Mișcarea și efortul fizic (mersul pe munte), mă mai ţin la distanță de atrofia musculară, dar de ce s-a trezit acum să se bage în seamă? Ce a declanșat perioada de criză?

42c624f0c8ad87b08e98b95243c3fa1dÎn primul rând, stresul. Punctul meu slab este coloana vertebrală, undeva mai jos de omoplați, în caz de stres maxim, simt că parcă cineva îmi înfige un cuțit. Şi-l lasă acolo. E dureros, dar dacă scap repede de el, efectele sunt mici. Dacă stă mai mult, e cam jale. Așa s-a întâmplat și de data asta, factor de stres fiind seara mea de muzică folk (emoțiile). În dimineața zilei cu pricina am simțit lovitura de cuțit. Mai degrabă de sloi de gheață. Cu greu am scăpat de acea durere, cu ajutorul terapiei Bowen. Cam 2-3 săptămâni, deci nu mă mir de efectele dezastruoase declanșate.

Totuși, perioade de stres și de sloi în coloană am mai avut, fără asemenea consecințe. Ce a fost acum în plus? Vremea. Primăvara asta ciudată i-a dat peste cap până și pe cei sănătoși cu diferențele mari de temperatură și presiune atmosferică, de dimineața până seara, de la o zi la alta. Frigul – de care eu sufăr și când e cald – nu se mai termină.

Când fizicul zice una, psihicul zice alta. Psihicul meu zice ”a venit primăvara!”, iar fizicul meu morcovit îi răspunde ”s-o crezi tu!”. Simt că mă stafidesc, mă fac tot mai…puțină. Prin urmare, ca să-mi salvez pseudo şi micro masa musculară, am trecut de câteva zile pe regim hipercaloric. Lucrul poate părea ușor, dar nu-i! Rafturile magazinelor abundă de produse ”slim” sau ”low”, ”conținut redus…”, ”lapte – 0,1 % grăsime”. (Mereu m-am întrebat de ce ar vrea cineva să bea lapte din ăsta? Că-i alb? 😕 )

Niciodată n-am stat să mă uit pe eticheta produselor după calorii sau grăsimi, nu am avut probleme cu îngrășatul. O fac acum. Şi citesc etichetele căutând produse cu conținut MARE. N-am nici o șansă să mă îngraș, trebuie doar să contracarez puseul miozitei, iar pentru asta mă folosesc de tot ce pot.

IMG_1542Atrofia musculară – masa musculară se poate diminua întrucât bolnavii nu-și solicită mușchii” – cu asta e mai greu, dar nu imposibil, e doar foarte dureros. Având dureri, nu-ți mai vine să faci mișcare, e mai ușor și mai comod să stai cuminte. ”Sunt bolnav, mă doare.” Oricât ar durea, nu renunț la mișcare. Atrofia musculară duce la imobilizare: pat sau cărucior cu rotile – lucruri la care refuz să mă gândesc.

Fiecare tură pe munte înseamnă bucurie și durere. Pentru mine bucuria este mai mare decât durerea. Traiul cu bolile încă îl învăț, mereu apare ceva nou, mereu trebuie să am un plan flexibil, pentru neprevăzut. Pentru mine viața e o aventură chiar și în casă, d-apoi pe munte de una singură.

Fizicul spune ”Nu mai pot”. Psihicul spune ”S-o crezi tu!” 😆

”O cădere de la etajul trei e la fel ca una de la etajul o sută.”– dar măcar am ajuns la etajul o sută!

2 Responses to Când fizicul zice una, iar psihicul alta

  • Sunteti o invingatoare! multa sanatate!

    • Mulțumesc, asemenea :-).
      Eu cred că sunt mai degrabă luptătoare decât învingătoare. Boala nu am cum să o înving, dar pot să mă bat cu ea și să-i pun bețe în roate :-).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *