”Seria „Survivorman” ajunge în Munții Făgăraș
Les Stroud a ales cei mai înalți munți din Carpații Românești pentru următoarea sa aventură. Acesta va încerca să demonstreze că poate supraviețui în Munții Făgăraș, timp de trei zile, consumând doar plante găsite pe munte și animale mici pe care le va vâna.” (sursa)
Când am citit asta, m-am întrebat: ”da oare, are cănică?!?! Că de nu are cănică… nu știu zău cum o să supraviețuiască.”
Povestea cu ”cănica”, am auzit-o de la prietenii mei din Dejani și este o poveste care s-a întâmplat în realitate. Și ca orice poveste începe cu
”a fost odată…”
… într-unul din multele sate înșirate la poalele munților Făgăraș, trăia un biet băiet care din nefericire avea ceva probleme medicale – în termeni populari boala lui se traducea ”mai sărăcuț la minte și la vorbă” – luați aminte că acești termeni populari nu se folosesc în batjocură ci mai mult ca un alint.
Într-o bună zi de vară, băietul nostru a dispărut! L-au căutat cu mic cu mare toți din sat, Doamne ferește, că te gândești la ce-i mai rău.
Au întrebat în stânga în dreapta, prin satele vecine, l-au căutat prin pădurile din zonă, dar băietul nostru nu era de găsit și pace iar vremea trecea cu zilele.
Într-o bună zi, iată-l pe fecior că apare ca prin minune acasă – taman când ai lui se întrebau dacă-i cazul să pună ori ba de îngropăciune.
– Thâua bună – a îngăimat el.
– Zâua bună! Mă, da mai trăiești? Unde ai fost atâta vreme?
– M-am chielt plin pădule. (m-am pierdut prin pădure).
– Cum mă, te-ai chert prin pădure? Și cum de n-ai murit de foame? Ce-ai mâncat?
– Apoi de foame n-am mulit că am mai mâncat o mulă, o mghieulă, da ela să mol de sete. (De foame n-am murit că am mai mâncat o mură, o zmeură, dar era să mor de sete)
– Cum mă să mori de sete, când pădurile astea îs pline de pâraie și izvoare?
– Apăi pălău am găst și ivoale detule, da n-am avut cănică. (Apoi părău am găsit și izvoare destule, dar nu am avut cănică).
Acum mă gândesc că o mulă sau o ghieulă și vreo alte buruieni să nu moară de foame trei zile, s-or găsi și pentru Les Stroud ăsta – că doară-i vedetă. Ar trebui totuși avertizat să-și aducă de acasă o cănică, să nu moară de sete.
Să reținem: ”și animale mici pe care le va vâna”. Deci pe el nu-l huiduim că vânează că de ce-i vedetă? Sau că de ce vânează doar animale mici?
… sau poate e prea ”caldă” știrea și nu s-au prins încă cei care sunt total împotriva vânătorii, a tăierii mieilor, porcilor, cucilor, curcilor etc.
Mă gândesc că totuși, la banii lui își permite să-și scoată o autorizație de vânătoare. Sau poate nu, că nu-i cu pușcă. Apoi dacă nu-i cu pușcă, e cu capcane – adică braconaj cu acte în regulă?!?! 🙄
Sau poate că s-a pregătit din vreme și animalele mici pe care le va vâna, sunt crescute de el și le aduce din crescătoria lui personală?!?! Păi și ce, asta-l face mai puțin criminal de animale? Da poate că sunt gata împăiate și carnea e din supermarket. 😯
Așa-i, am mintea în colțuri azi. Poate asta se datorează faptului că personal, cunosc vreo doi oameni (ba chiar mai mulți) de la poalele munților Făgăraș care sunt înstare să supraviețuiască cu mult peste trei zile consumând doar plante găsite pe munte și animale mici pe care le pot vâna. Fără cameramani, fără producători și mai ales fără nici un fel de legătură telefonică sau GPS.
Și fără cănică!
p.s. Tot la povestea asta cu ”cănica” m-am gândit acum câteva luni când am citit un articol cu titlu pretențios ”BIBLIA (nu mai știu cum)…” scris de un muntoman care dădea o listă cu obiecte care musai să le ai cu tine când te duci o tură pe munte. În lista acestuia se specifica foarte clar că ai nevoie de două căni de tablă – două cănici – una în care să fierbi ceaiul și cea de-a doua să bei cu ea apă din pălău 😉
pps: prietena mea Mihaela – pe care o rog să-mi verifice ortografia – a spus așa: ”Ăla cu BIBLIA, pe lângă două cănici, trebuia să scrie ”și o pereche sau măcar un pantof cu toc cui, dacă nu pentru altceva, măcar pentru spart alune” 
(nu, n-am șanse să mă fac bine)
Leave a Reply