Ghid de supraviețuire
Postări recente

enduro

Acum vreo 3 săptămâni am fost la cabana Bârcaciu și am urcat pe vf. Ciortea. În zare, privind spre vf. Boia am văzut un grup – dar am ”văzut” greșit – am dat la maxim zoom-ul aparatului foto (nimic performant) cu gândul că postez pozele pe net să se vadă unul altul pe acolo. Surpriza mea a fost că de fat nu era un grup mare ci erau patru motocicliști. M-am mirat și m-am întrebat: oare cum au ajuns acolo?!?!?

De câteva zile au apărut multe articole și postări care trag un semnal de alarmă asupra faptului că traseele și potecile din munți destinate drumețiilor pe jos sunt distruse de riderii cu motociclete enduro.

Ca să pricep mai bine ce-i ”enduro” ăsta am luat net-ul la rând – așa sunt eu, bolnavă de logică sau lipsa ei.

Enduro – este derivat din endurance – pe românăește și după dex ” ANDURÁNȚĂ s.f. 1. Capacitatea de a rezista la eforturi fizice; răbdare. 2. Rezistență mecanică (a unui motor).”
Un dictionar explicativ în engleză zice:
1. the fact or power of enduring or bearing pain. (puterea de a îndura/suporta durerea)
2. the ability or strength to continue or last, especially despite fatigue, stress, or other adverse conditions. Abilitatea sau puterea de a merge înainte, în ciuda slăbiciunii sau durerii, a stresului sau a condițiilor nefavorabile.

Pe scurt din punctul meu de vedere totul se reduce la dependența nebunilor față de adrenalină doar că suntem două categorii diferite:
1- Cei care fac enduro mergând de nebuni pe jos cu un rucsac greu în spate – în ciuda slăbiciunii, a durerii sau a condițiilor nefavorabile
2- Cei care fac enduro pe motociclete: fără greutate în spate, dar riscul să-și rupă gâtul e mai mare (automat au și o doză de adrenalină mai mare prin vene).

Din puținele lucruri care le-am învățat eu în viața asta, revoltele nu duc nicăieri. Cea mai bună cale/metodă este comunicarea. Aveți prieteni care participă la astfel de curse? Atunci vorbiți cu ei și explicațile:
1 – potecile montane au fost create și întreținute până acum, pentru cei ce fac enduro cu rucsacul în cârcă.
2 – potecile montane se întrețin foarte greu. Cel mai des lucrează la întreținerea lor cabanierii, ajutați de către voluntari și e vorba de muncă de oameni adevărați care știu să dea cu sapa, târnăcopul și cu drujba.

Degeaba așteptăm să facă ceva ”autoritățile” sau cei care organizează astfel de curse pe trasee montane și care spun că ”recunosc că merg pe traseele montane, dar spun că încearcă să facă minimum de stricăciuni.”

Da cine face cursa? Organizatorul? Ca să știe cât de mult este afectat traseul? Știe el cât de nebuni sunt cei de pe motoare și ce șanțuri lasă în urmă?

Și de fapt, eu mă întreb cât de mare se dă cel care face un traseu ”enduro pe motocicletă” în fața mea, care-s juma de om și fac același traseu enduro cu un dulap de rucsac în cârcă? Mie una mi-ar fi jenă să fac pe motor un traseu pe care alții îl fac icnind sub greutatea rucsacului și să mă și fălesc mai apoi.

Îmi amintesc că am urcat la cabana Sâmbăta pe motocicletă – nu mă întrebați ce neam de motocicletă, aia pe care o avea dragul de nea Costică (fie-i țărâna ușoară) cabanier la sâmbăta prin 1994 – când am urcat cu Coco Vătafu sus la rugămintea cabanierilor care aveau nevoie de ajutor, să ”ținem” noi cabana peste weekend. Da ăla n-a fost enduro că am mers numa încet și cu greutate de cârat, nefiind în nici o competiție

Soluția nu este să așteptăm ca autoritățile să facă ceva pentru că asta nu se va întâmpla. Avem totuși o șansă să-i convingem pe cei care fac enduro pe motocicletă, de faptul că făcând trasee pe care noi le facem pe jos e de râsul curcilor, nu le aduce nici o glorie.

Mă gândesc că cei care se înscriu la astfel de curse, plătesc o taxă. No apoi de banii ăia, să ceară organizatorilor să le asigure trasee de adevărat ”enduro pe motocicletă” și să refuze traseele pe care mergem noi, cărăușii de dulapuri ca melcul, în serpentină.

Până la urmă totul se rezumă la respect: respectul față de cei ce muncesc să mențină potecile și traseele practicabile chiar și pe timp de noapte și respectul față de melcii cu casa în spate. Ori pe timp de noapte, cel cu rucsacul în spate chiar nu se așteaptă ca pe potecă să calce într-un crater rămas în urma unei roți de motocicletă și riscul cel mai mic să fie un picior rupt (asta dacă centrul de greutate nu se află în cap).

De ce vă mirați? Credeți că organizatorii de curse enduro pe motocicletă se gândesc la faptul că pe turiști îi poate prinde noaptea pe potecă?

Nu vă faceți griji, ei se gândesc doar la bani.

În concluzie: cea mai bună armă a noastră este să ne educăm unii pe alții. Îi admir pentru cei ce fac astfel de curse, îi felicit chiar. Dar îi rog să-mi respecte și mie nebunia și să nu mă expună unor pericole neavenite. Și da, doar ei pot să-i facă pe organizatori să facă ceva în privința asta. Șefii de cluburi să impună organizatorilor trasee speciale și bărbătești pentru un sport cu adevărat bărbătesc.

Arma noastră – a melcilor cu casa în spate? Hai să-i urmărim și să-i facem de bășcălie: ”ce traseu ai făcut? Ah, ăla? Stai să-ți spun eu ce ”enduro” fac pe el cu un rucsac de 15 kile în cârcă. Adică tu te dai mare că faci traseul pe potecă în serpemtine? Pe motor?

….ziceam și eu… e doar o idee…

Ideile mele sunt de multe ori tâmpite, dar vă las pe voi să vă gândiți, dar când gândiți nu uitați că autoritățile nu vor face nimic, iar pentru cei ce organizează astfel de curse ei aleg varianta ieftină și nu-i doare capul de restul.

Dar și eu fac enduro și m-aș bucura să elimin pericolul de a-mi rupe gâtul într-un crater făcut de roata unei motociclete pe potecă:

coborarepicior2piciorurcare1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *