Ghid de supraviețuire
Postări recente

Din ciclul: ”Toate mi se-ntâmplă numai mie”

După ultimul articol pe care l-am postat acum două zile – Ghid de supraviețuire în casă – 1 , o prietenă mi-a spus: ”ai grijă să nu cazi acum în vre-o depresie din cauză că nu te poți mișca”. Îi mulțumesc pentru că se gândește la mine și îi mulțumesc pentru sfat.

Sincer, n-am nici o șansă să cad în depresie, asta pentru că sunt foarte ocupată să gândesc fiecare pas pe care îl fac în cârje. E mai mare pericolul să cad în cap decât să cad în depresie 😆 . La fiecare pas trebuie să îmi amintesc că medicul mi-a spus: ”nu ai voie să calci deloc pe picior” – cred că o să mi-l leg de gât pentru că e prea obositor să mă lupt cu instinctul de a călca pe el (mai ales că acum nici nu mai doare).

De câte ori am văzut pe cineva cu piciorul în ghips, încercam să mă pun în locul persoanei respective și să înțeleg că nu e tocmai ușor. Acum că sunt eu cu piciorul în ghips, recunosc că n-aș fi reușit niciodată să îmi dau seama cum este. Înțelegerea e limitată, până când nu simți pe pielea ta cum este.

injured_donald_duck_in_crutchesPoate că nici nu e așa de rău pentru cei care au pe cineva prin preajmă să le aducă o cană cu apă sau una alta la îndemână. Când ești singur, te apuci de logistică. Mai întâi faci harta locuinței – nu pentru că nu îți cunoști casa ci pentru că acum trebuie să cunoști cu exactitate distanțele în pași țopăiți, pași pentru care faci un efort considerabil.

Până la urmă totul se reduce la conservarea energiei și reducerea transpirației și a efortului. Mai trebuie să te gândești că dacă ai stângul în ghips, să țopăi cu toată greutatea pe dreptul, nu-i o idee prea bună, că s-ar putea să-l strici și pe ăla – asta pentru că până acum am reușit să fac rost doar de o cârjă – mulțumesc mult lui Puiu Gherman. Același Puiu Gherman care mi-a spus că nu am artroză acută cum a zis doctorul, ci am ”Boala Hornului” (Hornul Mare al Mălăieștilor).

Maja Caspari, când am sunat-o să o întreb de cârje mi-a spus: ”Krista, eu de când te-am cunoscut mi-am dat seama că tu suferi de o boală care se cheamă SETE, sete de viață”.

Acum pe cine să cred? Pe doctor, pe Puiu sau pe Maja? Mai bine îi cred pe toți trei  😆 că știu ei mai bine ce zic.

Deci, logistică: îți este sete și trebuie să ajungi la bucătărie să bei apă? Nu îți este destul de sete, dacă nu trebuie să mergi și la baie  🙂 și invers. Calculezi să faci două sau trei lucruri, într-o singură tură. Așa îți dai seama câți pași inutili face omul în mod normal în propria casă – adevărată risipă de energie.

Vrei să bei cafeaua stând în fotoliu în sufragerie? N-ai cum să duci cana fără să verși cafeaua. Torni cafeaua într-o sticlă, pui dopul și arunci sticla în fotoliu – ai grijă să nu nimerești vitrina sau mai rău, monitorul.

Dacă te-ai împiedecat o dată de un covoraș, e o întâmplare. Dacă te-ai împiedecat a doua oară de același covoraș și n-ai căzut grămadă, ai face bine să îl strângi și să îl dai de-oparte, că a treia oară s-ar putea să fie cu noroc.

Wooowwwww! A dat norocul peste mine și azi am primit două cârje – până acum am avut doar una și nu mi-a fost tocmai ușor. Dar două cârje, fac minuni! Mamă ce viteză prind! Merg mai iute decât fără cârje și fără picior în ghips 😛 . Fac 1,5m/pas! Mai trebuie să învăț să iau curbele și sunt Gigi Viteză!

Azi am fost la dentist. Puiu și Mihaela, ca să mă ferească de alte pățănii nepățite m-au însoțit – am avut gardă anti-accidente. Să nu mă duc de vale pe scări, m-a dus Puiu în cârcă 2 etaje. La dentist, așteptam să-mi vină rândul să intru, când iese stomatoloaga și se uită la mine, se uită la cârje, se uită la piciorul în ghips și întreabă:
– Da ce ați pățit?
– I-a căzut un dinte pe picior – a răspuns foarte prompt și senin Puiu.
Ce să mai zic? Spune-mi cu cine te însoțești, ca să îți spun cine ești. Cred că s-au auzit hohotele de râs până pe Moșnei.

Când am ajuns înapoi acasă, am vrut să urc singură scările. Mi-au ieșit destul de bine mișcările și mă unduiam grațios de-a dreptul cu cârjele. Asta doar jumate de etaj, până s-a săturat Puiu de unduirile mele și m-a zvârlit în cărca și m-a dus sus – varinta scurtă în 3 minute nu în jumate de oră.
Las că-i bine și-așa rău, Doamne feri de și mai rău :-).
Depresie? Care depresie? N-am timp…am de făcut logistica mișcărilor haotic controlate și mai trebuie să mai și râd.

Nu, muntele nu mi-a ieșit din cap – oricum e prea mare să-l poată scoate cineva sau ceva de-acolo. Am vreme toată iarna să stau în refacere și sper ca la vară să sui Moldoveanu.

p.s. Când am plecat de la urgențe cu piciorul în ghips, până la mașină m-a dus infirmierul cu căruciorul. Coborând pe rampa care era destul de lungă și destul de abruptă, m-a văzut puțin crispată și mi-a zis:
– N-aveți grijă că nu se întâmplă nimic, nu vă dau drumul.
– Apoi că ce ar putea să se întâmple? Și până la urmă sunt la urgențe iar ghips am văzut că mai aveți  😆 Serios că mai aveau, am văzut cu ochii mei.

gottarun

Citește și – Ghid de supraviețuire în casă – 1

5 Responses to Ghid de supraviețuire în casă – 2

  • :)) si tura asta ai reusit. Plm, iara rad cu gura la urechi. Adica imi imaginez cum ii spui mobilei diverse :))

    • Mă bucur dacă am reușit să te fac să râzi. Să pui un zâmbet pe fața cuiva e mare lucru :-). Ș-apoi e destul că vorbesc singură pe aici, de ce să și râd singură? Pumpici

  • Draga Krista,dupa cum vezi si tu (din pacate pe propria piele,dar nimeni nu poate intelege lucrurile astea pana nu le experiementeaza personal) cat de inventiv trebuie sa fie un om cu o dizabilitate ca sa poata face toate lucurile “normale” care pentru altii sunt atat de banale si firesti?
    Eu am avut perioade lungi in care nu ma puteam ridica singura din pat sau de pe fotoliu ,si ca sa nu ii chinui pe ai mei din 5 in 5 minute cu “adu-mi aia si aia” (ca oamenii or fi ei buni ,dar nu trebuie sa abuzam de asta)am inceput sa GANDESC fiecare miscare si sa anticipez fiecare posibila necesitate si astfle imi pregateam cu minutiozitate fiecare moment INAINTE de a ma aseza :sa am apa ,ceva de mancare ,telefonul ,telecomanda, laptopul, ochelarii, MEDICAMENTELE ,servetele, etc etc ,toate la indemana. Dupa care ii eliberam pe ai mei (ii mai chemam sa ma ridice adoar in caz de urgente de numarul 1 sau 2) .
    Si acum, desi ma misc bine ,imi pregatesc noptiera pentru culcare cu mult timp inainte:sa am inclusv apa cu sare in caz ca mi se usuca nasul sau gura de la Sjogren, apa cu bicarbonat (in caz ca ma apuca noaptea arsurile tot de la Sjogren etc etc) vezi ce insemna obisnuinta -devine a doua natura.
    Vrei sa va povestesc cum ma pregatesc sa ies din casa?sau pentru o calatorie in strainatate? nu vrei sa stii….

  • De atata o sa ajungem ca in bancul ala cu militieni: de ce isi pune un militian seara pe noptiera doua pahare de apa ,unul plin si unul gol? pai, cel plin este in caz ca ii e peste noapte sete , cel gol in caz ca nu.

    • Bun banc! super fain! Ba știu cum e când te pregătești să ieși din casă, pentru că și eu fac la fel. Da, iubesc muntele și sunt înebunită să merg pe munte, dar când mă pregăstesc să plec de acasă pe munte, plecatul din casă îmi provoacă atac de panică :-). Drumul PÂNĂ la munte, mă îngrozește. Totuși, cel mai des prefer să scriu despre partea plină a paharului – pentru că partea goala îmi provoacă și aia un atac de panică. Din când în când, am să scriu probabil și lucruri triste, dar prefer să râd: să râd în fața bolii și să râd de ea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *